spot_img
6.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateSute de salariaţi, consiliaţi şi calificaţi de Power Guard Security

    Sute de salariaţi, consiliaţi şi calificaţi de Power Guard Security

    Societatea târgujiană Power Guard Security SRL a implementat începând cu data de 01.07.2011, proiectul cu titlul “Creşterea competitivităţii economice prin calificarea şi recalificarea persoanelor angajate”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeşte în oameni!, în calitate de beneficiar.

    Proiectul “Creşterea competitivităţii economice prin calificarea şi recalificarea persoanelor angajate” este implementat de către societatea târgujiană Power Guard Security SRL în parteneriat cu SC Anrara Consult SRL şi s-a derulat pe o perioadă de 24 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 1.706.331 lei, din care 78.532 lei îl reprezintă aportul beneficiarului. Dintre principalele obiectivele specifice ale proiectului se numara oferirea de servicii de orientare şi consiliere în cariera angajaţilor si certificarea calificării angajaţilor, corespunzătoare necesarului de calificări identificate pe piaţa forţei de muncă, prin furnizarea de cursuri de calificare şi recalificare.

    Rezultate scontate

    Aproximativ 260 de persoane au fost consiliate, din care 63 femei, în cadrul proiectului obţinut de Power Guard Security. De asemenea, 136 de persoane (din care 37 femei) dintre cele 260 consiliate, au participat la cursuri de calificare sau recalificare. Alte 110 de persoane au sustinut examenul şi au obţinut certificarea competenţelor pentru următoarele meserii: fasonator mecanic, lucrător în tâmplărie, maşinist utilaje, cale şi terasamente, zidar, pietrar, tencuitor, brutar-patiser, preparator produse făinoase. În cadrul aceluaşi proiect, societatea târgujiană a susţinut şase cursuri de calificare sau recalificare autorizate, din care cinci cursuri au fost finalizate; cursul de fasonator mecanic-nivel 1 de calificare, cursul de lucrător în tâmplărie-nivel 1 de calificare, cursul de maşinist utilaje, cale şi terasamente- nivel 2 de calificare, cursul de zidar, pietrar, tencuitor- nivel 2 de calificare şi cursul de brutar-patiser, preparator produse făinoase- nivel 2 de calificare. De asemenea, un curs de calificare sau recalificare urmează a fi finalizat până la sfârşitul acestei luni fiind urmat de examenul de evaluare finală: cursul de sudor, nivel 2 de calificare, la care va participa un numar de 28 de persoane. SC Power Guard Security SRL a găzduit, joi, 27 iunie 2013, conferinţa de încheiere a proiectului „Creşterea competitivităţii economice prin calificarea şi recalificarea persoanelor angajate”. Toate persoanele au participat gratuit la programele de consiliere profesională şi la cursurile de calificare, la absolvirea cărora au obţinut certificatul de calificare şi o subvenţie prevăzută în bugetul proiectului. Certificatele de calificare au recunoaştere naţională sau europeană, fiind eliberate de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: