spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateTârgul Auto Succes, atracţia a mii de vizitatori

    Târgul Auto Succes, atracţia a mii de vizitatori

    Târgul Auto Succes a fost ieri, din nou, în zi de duminică plin ochi de vizitatori curioşi şi nerăbdători să afle noutăţile şi mai ales motivele pentru care ar trebui să revină. Cel mai mare Târg Auto din Oltenia este o atracţie pentru mii de comercianţi şi vizitatori, care nu pleacă din Târgul nr. 1 din Oltenia, cu mâna goală. Marfă este din belşug, spun vizitatorii, care nu se mai dau plecaţi atunci când vin să ia pulsul celui mai mare târg auto din Oltenia, pentru că, spun ei, au toate motivele să îşi facă aici cumpărăturile.

    Nu rezistă unei vizite în cel mai mare Târg Auto din Oltenia. Este vorba de mii de vizitatori care sunt prezenţi în fiecare zi de joi şi duminică pentru a face un tur al unui târg modern şi civilizat, dar şi a petrece momente plăcute. Nu se ştie niciodată ce pot găsi util pentru locuinţă sau gospodărie, şi mai ales, sunt încântaţi de atmosfera sărbătorilor ce bat la uşă. Produsele proaspete de panificaţie sunt şi ele căutate, la fel ca legumele şi fructele savuroase şi de sezon, cu precădere portocalele. Nu lipseşte nimic din aria de preocupări a comercinaţilor care au grijă ca târgul să vină cu oferte complete şi motive pentru vizitatori să revină.

    „Ce să spun decât că este un târg modern, aerisit, se vede interesul în crearea condiţiilor şi mai ales în atragerea comercianţilor. Nu îmi propun mereu ceva anume să cumpăr, dar ştiu că oricând găsesc o achiziţie utilă, de la încălţăminte la articole de bucătărie sau grădinărit, ca pentru buzunarele noastre, modeste”, a declarat un vizitator. „ Este frumos acest târg, am toată aprecierea. Acum mă uit după maşini, dar nu ştiu exact ce voi alege. Important este că am de unde alege. Marfa este din belşug, iar oferta este variată, de la maşini, accesorii auto, până la produse electrocasnice, toate cu preţuri de… criză. În plus, se mai negociază şi uite aşa, este binevenită ocazia. Am mai văzut şi alte târguri, atât din ţară, cât şi din străinătate şi pot spune că putem fi mândri şi de al nostru din Oltenia”, a conchis un alt vizitator. Ieri în Târgul Auto, un vizitator a spus că este în trecere şi că o scurtă oprire în Târgul Auto îl face să plece cu impresii plăcute.

    „ Este civilizat acest târg, mare şi comparabil cu alte târguri de amploare pe care am apucat să le văd. Investiţia se justifică mai ales pentru că aici oamenii vin de peste tot în căutare de tot felul de necesităţi, iar marfa este la discreţie, pentru toate buzunarele”, a declarat vizitatorul.
    Comercianţii nu au nici ei de ce să se plângă decât de faptul că „trebuie să înţelegem că sunt perioade mai bune, altele mai proaste vis-a-vis de vânzare, nu merge cum ne aşteptăm, dar este mai bine ca înainte şi oricum, avem activitate, loc de muncă”, a spus un comerciant. Când simt nevoia unei pauze, pe comercianţi şi nu numai îi aşteaptă terasele ce abundă de mirosul bucatelor tradiţionale. Pentru un plus de convingere, Târgul Auto Succes vorbeşte şi de calitatea produselor din carmangeriile proprii, prin expoziţia de taurine aduse de la fermele Succes.

    Dacă este duminică, este zi de târg

    Concluzia nu poate fi decât una singură, pentru că prezenţa vizitatorilor întăreşte renumele unui târg de succes. Deopotrivă, comercianţii sunt încântaţi de condiţiile civilizate şi de faptul că au unde să îşi desfăşoare activitatea. O pauză la terasele din Târgul Auto este oricând binevenită, unde degustările cu mici, sarmale şi cârnaţi, aduse direct de pe grătarele încinse sunt ca la mama acasă. Nu există zi de joi sau duminică pentru gorjeni, în care tradiţia unei vizite în cel mai mare Târg Auto din Oltenia să nu merite osteneala. În plus, atmosfera sărbătorilor este tot mai aproape, astfel că din târg se pot achiziţiona brazi şi podoabe pentru pomul de Crăciun, care mai de care mai atractive, iar colindele umplu sufletele vizitatorilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: