spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateTaxele pentru păşunat rămân neschimbate

    Taxele pentru păşunat rămân neschimbate

    Pentru anul 2011, taxele de păşunat, pentru deţinătorii de animale cu domiciliul în municipiul Târgu-Jiu au rămas nemodificate, fiind stabilite conform Legii nr.72/2002. Acest lucru a fost confirmat, chiar de şeful Serviciului Agricol, din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Ion Vijulan, prezent ieri la o conferinţă de presă.

    Veşti bune pentru deţinătorii de animale. Taxele pentru păşunat rămân aceleaşi, cu care aceştia s-au obişnuit. Astfel, crescătorii de animale vor plăti bovine şi cabaline adulte-30 lei/cap, bovine şi cabaline tinere -15 lei/cap, ovine şi caprine adulte-10 lei/cap, dar şi ovine şi caprine tinere-5 lei/cap. potrivit lui Ion Vijulan „Consiliul local al municipiului Târgu-Jiu deţine în proprietate o suprafaţă de 483,90 ha păşune, suprafaţă pusă la dispoziţie crescătorilor de animale de pe raza municipiului pentru păşunatul acestora. În perioada 2008 -2009 s-a beneficiat de acordarea de plăţi directe în cadrul schemelor de sprijin pentru agricultură derulate prin APIA Gorj, păşunarea animalelor pe islazuri facându-se gratuit în această perioadă”. Acesta a ţinut să menţioneze faptul că taxele de păşunat vor fi folosite, doar în scopul întreţinerii terenului ci nu în alte investiţii „Taxele de păşunat fiind folosite numai pentru lucrări de întreţinere a păşunilor. Pentru desfăşurarea în condiţii optime a păşunatului animalelor se impune respectarea unor reguli, printre care perioada de păşunat fiind 15 mai-30 octombrie se interzice păşunatul în afara acestei perioade, animalele vor fi scoase pe păşune numai după achitarea taxei de păşunat aferente numărului şi categoriei de animale, se interzice accesul pe păşune a animalelor din specia porcină şi a păsărilor de curte, se interzice depozitarea materialelor de orice fel pe păşune, se interzic construcţii sau amenajări pe păşune, excepţie făcând umbrarele pentru animale, crescătorii de animale care nu achită taxa de păşunat şi păşunează animalele în islazul proprietatea Consiliului local Târgu-Jiu, vor plăti o taxă la o valoare egală cu dublul taxei de păşunat”. De menţionat este faptul că pentru anul agricol 2010 Consiliul local Târgu-Jiu nu a mai depus cerere unică de plată la APIA Gorj, deoarece una din cerinţe a fost să desfăşoare propria activitate agricolă, respectiv, păşunat cu animale proprii şi cosit în vederea valorificării fânului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: