spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateTinerii din PDL Gorj susţin schimbarea legii voluntariatului

    Tinerii din PDL Gorj susţin schimbarea legii voluntariatului

    Centre de volunatariat uramează a fi înfiinţate de tinerii democrat-liberali, la nivel judeţean, iar activitatea derulată ar putea conta drept vechime în muncă. Acestea sunt câteva din propunerile susţinute de liderii Organizaţiei de Tineret a PD-L Gorj pe care vor vaea prilejul să le dezbată împrună cu membrii la Şcoala de Vară din septembrie.

    Mesajul Organizaţiei de Tineret a PDL Gorj a fost consis. Legea voluntariatului trebuie îmbunătăţită, iar drepturile voluntarilor potenţate şi apărate. Cum legea în vigoare este cea republicată în 2006, anii care s-au scurs contează pentru nevoile tinerelor generaţii. Mai mult, vântul schimbării bate în tabăra tinerilor de la PDL Gorj pentru că aceştia spera ca voluntariatul să nu ţină cont de culoarea politică, iar contextul pare a fi unul potrivit. „La nivelul Organizaţiei Naţionale de Tineret s-a format comisia responsabilă cu modificarea cadrului legislativ privind voluntariatul. Centrele de voluntariat se explică din nevoia de a antrena şi alţi oameni, iar de la nivelul Consiliului Judeţean (CJ), ar putea exista flexibilitate”, susţine preşedintele Organizaţiei de Tineret a PD-L Gorj, Tiberiu Popescu. Acesta spune că tinerii democrat-liberali se vor reuni la Şcoala de Vară cu toţi membrii doritori de schimbare. Un exemplu concludent vis-à-vis de raţiunea centrelor vine prin faptul că la nivel de Consiliu Judeţean, angajaţii ar putea să se implice şi ei, motivaţi şi de recunoaşterea vechimii în muncă.

    Liderii organizaţiei de tineret au mai amintit, ieri la conferinţa de presă, de faptul că legea care ar trebui modificată se poate apropia mai mult de drepturile şi obligaţiile voluntarilor. Centrul de voluntariat ar urma să includă doi angajaţi ai CJ, iar o bază de date elaborată ar fi la îndemână şi extrem de benefică.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: