spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateTitularizare cu emoţii în Gorj

    Titularizare cu emoţii în Gorj

    Emoții pentru viitorii dascăli gorjeni. Peste 500 de candidați au susținut, ieri, examenul de titularizare. Subiectele i-au pus însă în dificultate pe profesori, care au părăsit sălile de examen înainte de expirarea termenului acordat.

    titularizare-1titularizare-2

    Peste 550 de dascăli gorjeni au susţinut examenul de titularizare. Aceștia au avut la dispoziție 4 ore să rezolve cerințele, însă cei mai mulţi au ieşit din sală încă din prima oră de examen. „Nu au fost dificile subiectele, ca în fiecare an. Dau la limba română, dar nu m-am simţit prea bine şi nu ştiu ce notă o să iau”, a declarat o candidată. Emoțiile au fost şi mai mari la poarta școlii, acolo unde rudele candidaţilor au aşteptat cu sufletul la gură să afle cum s-au descurcat aceştia. „Normal că am emoţii, dar de asta am venit să port eu emoţiile, să poată ea să scrie. Vrea să se titularizeze pe limba franceză”, a declarat mama unei alte candidate. Pentru proba de ieri s-au înscris peste 550 de candidați. Dintre aceștia, doar o parte au fost prezenţi în sala de examen.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: