spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateTrafic mai lejer în centrul Târgu Jiului? Circulație pe două benzi pe...

    Trafic mai lejer în centrul Târgu Jiului? Circulație pe două benzi pe bulevardele Brâncuși și Unirii

    Veste bună pentru șoferii care îndură zilnic traficul de coșmar din Târgu Jiu. Municipalitatea pregătește mai multe schimbări pe două dintre cele mai aglomerate bulevarde ale orașului, iar mașinile vor circula, în sfârșit, pe ambele benzi de pe sens. Oprirea pe carosabil va fi interzisă în dreptul pieței de flori de pe strada Unirii, iar stația taxi de lângă Parcul Central va fi mutată.

    Mai sunt câteva zile până la începerea anului școlar, iar Târgu Jiul este deja sufocat de mașini. Edilii par însă mai hotărâți ca niciodată să ia măsuri. „Am discutat cu reprezentanții taximetriștilor și nu au fost în totalitate de acord cu soluția de a-i prelua de pe Bulevardul Brâncuși și a-i duce vizavi de Piața Mare.

    În Comisia de Circulație s-au discutat însă alte două soluții. Una prevede amenajarea a 4-5 locuri în limita sensului giratoriu de la Parângu prin deplasarea cu 50 de centimetri a vaselor de flori, iar restul să fie mutate în zona Dolce Vita, lângă Piața Centrală. O altă soluție, dar care presupune ceva timp, ar fi crearea unei bretele în spatele stației de troleu de pe Brâncuși, exact unde sunt ei acum, ca ei să poată intra dinspre Unirii spre Brâncuși fără să mai afecteze bulevardul. Cert este că Bulevardul Brâncuși trebuie să rămână liber de la Piața Mare până la Primărie”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

    „Avem avizele de la Poliție”

    Primarul spune că are o soluție și pentru strada Unirii, unde o bandă de circulație este blocată de șoferii care opresc la piața de flori. „Am avut o întâlnire și cu cei care comercializează flori pe strada Unirii. Sunt cu 1,5 metri introduși pe domeniul public. Nu plătesc pentru acel spațiu și sperăm să găsim înțelegere să își retragă chioșcurile pe terenul pe care plătesc și să ne dea posibilitatea să lărgim trotuarul și să creăm niște alveole între stâlpii de pe trotuar. Bulevardul Unirii se blochează pe acel tronson. Se parchează de la poștă până la semaforul de la statuia lui Tudor Vladimirescu, ceea ce este anormal. Aceste două bulevarde trebuie obligatoriu deblocate. Avem deja avizele de la Poliție, iar problema de pe Unirii se poate rezolva în maxim o lună de zile”, a mai explicat Marcel Romanescu.

    Primăria mai are în plan și realizarea a două sensuri giratorii, unul în zona Lido, unde se și lucrează deja, și unul la ieșirea din oraș spre Bălești și Bârsești. La al doilea giratoriu va fi adoptată, pentru început, o soluție provizorie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: