spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateTudor: “Consider că primul meci de pe Stadion trebuia să fie cu...

    Tudor: “Consider că primul meci de pe Stadion trebuia să fie cu intrare gratuită. Romanescu căută să-și facă campanie pe acest eveniment”

    Viceprimarul Adrian Tudor acuză municipalitatea că se folosește de inaugurarea stadionului municipal pentru a-și face campanie electorală. Mai exact, primarul Marcel Romanescu ar împărți invitații apropiaților din partid, în timp ce la casele de bilete ale noului stadion din Târgu Jiu sunt cozi încă de la primele ore ale zilei pentru un tichet care să permit accesul la primul meci.

    Viceprimarul Adrian Tudor este supărat deoarece intrarea la primul meci oficial de pe noua arenă se face pe baza de bilet. “Ca viceprimar PSD consider că primul meci trebuia să fie cu intrare gratuită pentru ca oamenii să se bucure de acest stadion. Este o investiție care, deși, știu nu bucură pe mulți, se datorează fostul primar Florin Cârciumaru și echipei PSD care a avut decizia în mână. Asta este diferența! Atunci când ai un primar liberal care caută să pună numai taxe și biruri și să scoată bani din orice și un om de stânga, social-democrat, care înțelege nevoile oamenilor și nu caută să scoată bani din piatră seacă. Această investiție a fost criticată de liberalii Romanescu și Vîlceanu, spuneau că visăm, că sunt OZN-uri, iată, că s-a realizat și pot să-și facă și el fala că sunt din Târgu Jiu unde există un astfel de stadion. Repet, trebuia să fie intrare gratuită să se bucure de această investiție care nu este Romanescu. Ba din contra, Romanescu a întârziat această investiție pentru că nu a fost în stare să aducă banii pentru utilități, bani pe care i-au adus, în final, tot parlametarii PSD, vorbim de cei cinci milioane de lei”, a declarat Adrian Tudor.

    Campanie pe invitații

    Social-democratul susține că primarul caută să-și atragă simpatizanți prin intermediul invitațiilor oferite preferențiale apropiaților PNL. “Mă mai deranjează un lucru, se aude că sunt sute de invitații pe are le gestinează Romanescu. Le împarte la prietenii lui, la liberali căutând să-și facă campanie pe acest eveniment. Repet stadionul este al cetățenilor. Este dreptul lor să vină și să vadă meciuri. La primul meci era dreptul lor să intre gratuit pe arenă”, a mai susținut viceprimarul Municipiului Târgu Jiu.

    Suporterii la coadă la bilete

    Între timp la ghiseele de bilete târgujienii, suporteri ai Pandurii Târgu Jiu, au făcut coadă așteptând să cumpere un tichet la peluză. “Ce să facem, am venit să achiziționăm și noi bilete. Am mers după echipă peste tot, cum să ne mai uităm la bani, acum, când joacă acasă. Speră să redevină echipa care a fost odată”, a declarat un suporter.

    Prețul unui bilet este între 15 și 25 de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: