spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateTupeul primarului Stan nu are limite: a început construcția casei din cartierul...

    Tupeul primarului Stan nu are limite: a început construcția casei din cartierul Vădeni și se folosește în scopuri personale de mașina primăriei

    Mașina de serviciu a primarului comunei Albeni, Ionuț Stan, a fost fotografiată din nou, ieri, la noua sa proprietate din cartierul Vădeni, acolo unde în urmă cu aproximativ trei săptămâni a fost surprins de jurnaliști în timp ce se afla cu mai mulți muncitori, printre care un angajat al Primăriei Albeni și un beneficiar de ajutor social, în timp ce executau lucrări de construcție a unui gard. Primarul se afla în timpul programului de lucru, iar mașina de serviciu era parcată pe „moșia“ primarului. O singură instituție, Poliția Locală, a intervenit și a aplicat o amendă de 2.000 de lei, dar nu primarului Stan, pentru că proprietar în acte figura atunci tot fostul proprietar, deoarece terenul nu fusese intabulat. În rest, toate instituțiile abilitate au „dormit“, deși Poliția Municipală a fost sesizată cu privire la acest caz. Primarul Stan nu a fost deranjat de nimeni.

    Doar o amendă de 2.000 de lei

    Mai mult decât atât, în doar trei săptămâni, primarul Stan a reușit performanța să intabuleze terenul și să obțină autorizația de construcție, astfel încât lucrările au demarat în urmă cu câteva zile. Se lucrează la fundația casei primarului de la Albeni, care vrea să se facă orășean, deși are un comportament abuziv. Conform unor surse, primarul Stan ar fi în concediu, dar, cu toate acestea, se folosește „la greu“ de mașina instituției. Pentru că în Gorj estre ceva normal, primarul nu a fost luat de nimeni la întrebări.

    De asemenea, ridică semne de întrebare și banii pe care a ajuns să-i învârtă primarul Stan de când este în funcție. Un teren în această zonă din Târgu Jiu nu este deloc ieftin, iar primarul a avut bani să înceapă imediat construcția casei. În urmă cu ceva timp, un salariat al primăriei  mărturisit că primarul Stan i-a cerut să semneze un proces verbal de recepție a unor lucrări de construcție a unei punți, dar acesta a refuzat, pentru că erau trecute lucrări fictive și, ca să se răzbune, l-a trimis la săpat de șanțuri. Nici în acest caz, instituțiile nu s-au autosesizat să verifice aspectele semnalate.

    Primarul Stan este cercetat în mai multe dosare penale. Fostul medic de la centrul de permanență l-a acuzat de șantaj și amenințare, iar contabila primăriei susține că primarul a comis o serie de abuzuri și că ar fi lovit-o.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: