spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitate"Turnul din Pisa", făcut moloz

    „Turnul din Pisa”, făcut moloz

    A doua încercare, a fost cu noroc! Este vorba de turnul de răcire din zona CET-ului, care ieri a fost făcut una cu pământul, după ce săptămâna trecută tentativă de demolare eşuase. Pregătirile pentru implozie au fost făcute cu mare atenţie şi au durat ore bune.

    Toată aşteptarea a meritat, pentru că după ore bune de pregătiri, firma responsabilă cu implozia turnului din zona CET şi-a dus misiunea la capăt. Pentru detonare au fost folosite 20 de kg de dinamită, iar circulaţia a fost întreruptă în zonă. Specialiştii spun că încă de la prima încercare nu a fost vorba de o nereuşită, ci de un pas care trebuie respectat în demolarea unui turn de asemenea dimensiuni. Inginerul spune că s-a ţinut cont şi de faptul că există un drum de centură în apropiere şi s-a vrut evitarea zgomotului, motive pentru care au fost planificate două implozii. Aşa a fost stabilit în două etape, prima oară l-am stabilizat, iar acum l-am culcat pentru că era periculos să cadă din prima tot”, a declarat Radu Stoicescu, pirotehnist. „Din cauza faptului că avem în zonă drumul de centură şi asociaţiile canine şi celelalte clădiri nu am vrut să facem prea mult zgomot. Spaţiul este suficient pentru următoarea investiţie, pentru că vorbim de întreaga suprafaţă a fostului CET”, a declarat Dumitru Miroiu, inginer. Urmează eliberarea zonei şi valorificarea spaţiului pentru potenţiali investitori. De altfel, acest lucru a motivat iniţiativa municipalităţii de a veni cu soluţii pentru crearea unui parc industrial în zonă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: