UATAA a început verificarea instalațiilor pentru furnizarea agentului termic

0
115

Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă(UATAA) din Motru a efectuat primele probe în vederea pregătirii instalațiilor folosite în sezonul de iarnă pentru a furniza agent termic către populație, instituții și agenții economici din municipiu. A fost realizate probe inclusiv la cazanul utilizat pentru prepararea căldurii și a apeii calde. Ulterior, va fi demarată revizia pentru întreaga rețea.
„SC UATAA MOTRU SA a efectuat probe la cazanul CR 0102 și instalațiile anexe, în vederea pregătirii pentru sezonul de iarnă. Ulterior, la o dată ce va fi anunțată, vom sista apa caldă menajeră pentru efectuarea reviziei rețelei magistrale. Vă informăm că, data la care începem furnizarea agentului termic, depinde de sumele pe care le încasăm de la populație. Rugăm cetățenii municipiului Motru care au restanțe la plata agentului termic, să-și achite datoriile cât mai urgent. În acest sens așteptăm colaborare și implicare, din partea Asociațiilor de Proprietari, pentru aplicarea tuturor măsurilor legale și recuperarea datoriilor restante, astfel încât, împreună, să trecem cu bine peste sezonul rece.”, conform inginerului Dorel Drăghici, administratorul special al UATAA Motru.
Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă din Motru se confruntă cu probleme majore din punct de vedere financiar și nu numai. Nu a reușit să achite certificatele de CO2 aferente emisiilor de noxe de anul trecut. Este vorba de un număr de 20.000 de certificate de CO2. Compania nu a avut fondurile necesare pentru realizarea achiziției. Autoritățile locale au solicitat în mai multe rânduri intervenția Guvernului prin alocarea de fonduri. Însă acest lucru nu s-a întâmplat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here