spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateUGSR încearcă salvarea Casei de Cultură a Sindicatelor

    UGSR încearcă salvarea Casei de Cultură a Sindicatelor

    Puiu Diaconescu nu este doar politician al judeţului. De curând acesta a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Generale al Sindicatelor din România (UGSR) filiala Gorj. Din noua funcţie de conducere, în care a fost numit, Diaconescu împreună cu celelalte persoane ce fac parte din forul de conducere şi-au propus să salveze întreg patrimoniul sindical. Astfel, aici intră casa de Cultură a Sindicatelor Târgu-Jiu, Casa de Cultură din Motru, cea din Rovinari, precum şi Clubul Muncitoresc din Bumbeşti-Jiu. Contactat telefonic, vicepreşedintele Puiu Diaconescu a declarat că „Uniunea Generală a Sindicatelor din România nu s-a desfiinţat, există, pe baza hotărârii definitive şi irevocabile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Împreună cu ceilalţi colegi din biroul interimar vom face demersuri pentru a obţine personalitate juridică şi pentru a salva ceea ce este în pericol”. În ceea ce priveşte Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, aici situaţia este mult mai complicată, după cum a recunoscut vicepreşedintele UGSR, filiala Gorj. „Casa de Cultură se află în insolvenţă iar datoriile la Finanţe şi la Direcţia Taxe şi Impozite sunt de ordinul miliardelor. Ar fi păcat să nu salvăm ceea ce are importanţă pentru municipiul Târgu-Jiu”, a mai declarat Puiu Diaconescu. Consilierul judeţean, Valentin Popa, cel care a tras semnale de alarmă cu privire la situaţia în care a ajuns Casa de Cultură a Sindicatelor, nu a putut fi contactat telefonic.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: