8.6 C
Târgu Jiu
luni, mai 25, 2020
Acasă Actualitate Ultimele decizii în Educație. Vezi când ar putea avea loc probele scrise...

Ultimele decizii în Educație. Vezi când ar putea avea loc probele scrise ale Evaluării Naționale și a Examenului de Bacalaureat!

Oficialii Educației caută soluții pentru reluarea cursurilor. Din primele discuții s-a agreat cu partenerii educaționali – reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și cei ai Consiliului Național al Rectorilor, măsurile care se impun în vederea reluării cursurilor și a finalizării cu succes a anului școlar și universitar 2019/2020.

Potrivit declarațiilor făcute de ministrul Edcației, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar în decursul lunii iunie. În funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, aceste măsuri pot suferi modificări.

În cadrul întâlnirii cu partenerii educaționali, s-au mai stabilit următoarele măsuri:

  • În funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naționale și a Examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie.
  • Programa de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.
  • Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, olimpiadele și concursurile școlare, precum și simulările pentru examenele naționale vor fi anulate.
  • Sesiunea specială a Examenul Național de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.
  • Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.
  • Subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020.
  • Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, grădiniță și cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate.

Calendarele aferente proceselor amintite mai sus vor fi anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.

În învățământul superior, activitățile se vor desfășura în mediul online. Activitățile care impun interacțiunea „față în față” vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgență, au transmis oficialii.

Potrivit aceleași informări admiterea la ciclul de licență în învățământul superior se va organiza după susținerea Examenului Național de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza după susținerea examenului de licență sau disertație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

A pierdut lupta cu boala. Tânără mămică, operată de cancer, s-a stins

Ana Maria Vîrjan, o tânără mămică a unei fetițe de numai 6 ani s-a stins din viață la numai 36 de ani. Aceasta a...

Gore Popescu: „Este posibil ca şi alţi jucători în afara celor cinci să plece de la noi”

Restructurări masive la Energia. Antrenorul Vasile Stângă a părăsit banca târgujienilor, iar la câteva zile după un contingent de cinci jucători au fost trecuţi...

„Avem nevoie mare de puncte” – Tot Grig: „Sunt un fericit că am putut vedea un meci fantastic ca Barca-Real”

Antrenorul pandurilor, Petre Grigoraş se gândeşte la ultimele două meciuri din acest an 2010. Tehnicianul plănuieşte să facă cât mai multe rezultate pozitive şi...

Weber: Pătrășcoiu va explica public care sunt considerentele profesionale sau de altă natură pentru decizia numirii lui Călinoiu.

Dacă îmi cerea cineva o parere, consider că trebuia promovată o persoană tânără,dinamică și cu cunostinte în domeniu. Reporter: Ce părere aveți despre angajarea domnului...

Comentarii recente

Nu puteți copia conținutul acestei pagini