spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateUn afacerist din Gorj a absolvit Facultatea! Vezi ce afacere inedită deține...

    Un afacerist din Gorj a absolvit Facultatea! Vezi ce afacere inedită deține la 21 de ani

    ionel burtea 2vinTânărul antreprenor Ionel Burtea este originar din localitatea Țicleni și a pus pe picioare, alături de familia sa, o înfloritoare plantație de mure și zmeură. Fructele culese din plantația de la Țicleni se găsesc pe rafturile supermarketurilor din Capitală și Târgu-Jiu! Acum deţine cinci hectare de mure şi în jur de 30 de ari de zmeură. Din mure produce nu doar dulceţuri, ci şi un vin de excepţie, degustat deja de o bună parte de cumpărătorii din România. Tânărul, care are 21 de ani, a absolvit zilele trecute facultatea de Științe Economice de la București.

    burtea 1212Sufletul afacerii de la Țicleni este Ionel Burtea, în vârstă de 21 de ani, fost student la Academia de Științe Economice din București. Zilele trecute, Ionel Burtea a absolvit această facultate, fiind și un afacerist mulțumit de investiția sa de la plantația din Țicleni. Acesta și ceilalți membri ai familiei au decis să înființeze plantația de mur și zmeură, după ce tânărul a constatat că acest segment nu este acoperit pe piață. Afacerile merg bine, iar viitorul pare și mai promițător. Acum, tot ce câștigă, Ionel reinvestește! Familia Burtea a reușit, anul trecut, să încheie un contract cu un mare retailer, astfel că murele din plantația de la Țicleni au ajuns pe rafturile supermarketurilor din Gorj. Producția realizată în 2016 a fost de aproximativ două tone.

    burtea 12112„Sunt pasionat de antreprenoriat şi de partea aceasta economică de mult timp, sunt absolvent al ASE în Bucureşti. Făceam bişniţă de mic, vindeam lucruri, îmi plăcea chestia asta. Acum o fac la un alt nivel, aşa au început toţi, până la urmă, nu este o ruşine. Marile companii la fel au pornit. (…) Am scos pe piață și vinul de mure, dar și dulceață de zmeură și mure și gem. Este un vin deosebit. Se folosește aceeași metodă ca la vinul din struguri, dar la mure fermentația durează mai mult, 45 de zile. Este un gust dulce-acrișor cu un nivel al alcoolului de 12%. (…) Vinul a avut cel mai mare succes la partea feminină. Acum, vinul se găsește și pe rafturile magazinelor!”, a spus Ionel Burtea din Țicleni.

    Vrea să acceseze fonduri europene

    burtea ionel 3Producătorul de fructe de pădure din judeţul Gorj a vândut fructele anul trecut producţiile în Carrefour Târgu-Jiu, cofetăriilor şi direct consumatorilor la un preţ de 10-15 lei pe kilogram. Familia Burtea deţine un atestat de producător eliberat de autorităţile locale din Ţicleni, însă urmează să înfiinţeze o companie pentru care şi-a rezervat denumirea de Abund Berry. Ionel Burtea vrea să dezvolte la Ţicleni o afacere cu bani europeni: plantaţie, fabrică, logistică şi punct de desfacere. „Vreau să atrag fonduri europene pentru plantaţie, fabrică, logistică şi punct de desfacere. Îmi doresc să fac un brand din asta, ideea este să satisfaci întâi piaţa naţională şi abia apoi să te gândeşti la export, pentru că dacă te gândeşti la export din prima, o să ajungi să fi controlat de un singur client. Targetul meu acum este să ajung la clientul final, să văd profilul şi dorinţa lui”, a spus tânărul antreprenor.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: