spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateUn gorjean, alături de președintele Iohannis, la Geneva

    Un gorjean, alături de președintele Iohannis, la Geneva

    Gorjeanul Mădălin Bunoiu, prorector al Universității de Vest din Timișoara, a fost alături de președintele Iohannis, într-un moment istoric pentru cercetarea românească, la Organizația Europeană pentru Cercetarea Nucleară, la Geneva.

    uvt-geneva-iohannis

    uvt-geneva-iohnanis-2La Geneva, în prezența președintelui Klaus Iohannis, drapelul României a fost arborat alături de steagurile celorlalte 21 de state membre ale celei mai importante structuri de cercetare de pe continent, Organizația Europeană pentru Cercetarea Nucleară – CERN. Universitatea de Vest din Timișoara a fost reprezentată la acest eveniment de rectorul instituției, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea și de prorectorul responsabil cu strategia de cercetare, conf. univ. dr. Mădălin Bunoiu. Alături de 180 de universități din 38 de state, UVT este un actor important în implementarea Experimentului ATLAS derulat la CERN. Acesta are ca obiect desfășurarea unor cercetări fundamentale privind structura materiei, începutul și evoluția universului. UVT, prin Facultatea de Fizică, face parte din clusterul RO-ATLAS, coordonat de Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din București și derulează, sub coordonarea d-lui lector dr. Paul Gravilă – autor calificat CERN-ATLAS, lucrări specifice de analiză fizică a datelor (menținerea și rularea unui instrument software pentru simularea folosirii și refolosirii evenimentelor de fond în timpul digitizării, studiul măsurării cuplajului Yukawa al cuarcului top). Din delegația României la acest eveniment fac parte personalități care au susținut acest proiect. Astfel, pe lângă președintele României, în delegație se mai află Mircea Dumitru, actualul ministru al Educației și Cercetării- Adrian Curaj, Daniel Funeriu și Anton Anton, foști miniștri ai învățământului și cercetării, Mihai Dima, actualul președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, alături de un număr restrâns de personalități ale comunității științifice românești. Dintre universități, la ceremonia de ridicare a drapelului au fost reprezentate Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: