spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateUn motrean, olimpic județean la o materie la care se pregătește SINGUR!

    Un motrean, olimpic județean la o materie la care se pregătește SINGUR!

    Un motrean, olimpic județean la o materie la care se pregătește SINGUR!Alexandru Guțoiu este în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic Motru. Băiatul este pasionat de matematică, acest lucru observându-se în premiile obținute la concursurile la care a participat. De asemenea, adolescentul este olimpic la lingvistică, materie la care se pregătește singur, în timpul său liber. Motreanul visează să studieze la Academia Militară din București.

    Un motrean, olimpic județean la o materie la care se pregătește SINGUR!Este un motrean ambițios și foarte inteligent, elev al Colegiului Tehnic Motru. De-a lungul anilor, Alexandru Guțoiu a participat la foarte multe concursuri școlare și olimpiade, câștigând premii importante. Alexandru este unul dintre elevii care fac cinste învățământului din municipiul Motru. Îi place matematica, fizica, programarea. La fiecare dintre aceste materii, adolescentul se pregătește zilnic. Zilele trecute, Alexandru Guțoiu a aflat că s-a calificat la faza națională a olimpiadei de Lingvistică, materie la care copilul se pregătește singur, acasă. Din Gorj, la faza națională s-au calificat câte doi elevi din clasele VII-XII.

    Un motrean, olimpic județean la o materie la care se pregătește SINGUR!Un motrean, olimpic județean la o materie la care se pregătește SINGUR!Subiectele la acest concurs sunt comune pentru clasele IX-XII. Este o materie dificilă, însă elevul este foarte pasionat și îi dedică destul de mult timp. „Naționala se ține la București, data încă nu s-a stabilit. Din clasa aVI-a particip la olimpiada de lingvistică și în fiecare an am luat premiu, iar în clasa a VII-a m-am calificat la națională. La București, la faza națională, l-am cunoscut pe Solomon Marcus și discursul pe care ni l-a ținut, m-a motivat să lucrez mai mult. Doamna profesoară de limba română Corina Georgescu și domnul profesor de matematică Rușeț Nicolae m-au susținut foarte mult. Subiectele nu au fost ușoare, timpul nefiind suficient pentru rezolvarea lor, de data aceasta. Lingvistica este o cale logică de înțelegere a mecanismului de funcționare a limbilor, fundamentat pe „studiul sțiintific al limbajului omenesc” (Andre Martinet spunea acest lucru). Nu este o materie care se studiază la școală, ține mai mult de gândirea logică. M-am pregătit singur, acasă”, a spus elevul Alexandru Guțoiu.

    Muncește ca să își realizeze visurile

    Un motrean, olimpic județean la o materie la care se pregătește SINGUR!Mereu a fost un copil responsabil, serios în ceea ce își dorește să întreprindă. Tocmai de aceea a și avut aceste rezultate. Muncind cu seriozitate și fiind susținut mereu de ceri din familie, Alexandru Guțoiu își dorește să studieze la Academia Militară din București. „La facultate îmi doresc să studiez Serviciul de Telecomunicații Speciale din cadrul Academiei Tehnice Militare din București. Cel puțin asta îmi doresc acum, în prezent”, a spus elevul care face mândrie Gorjului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: