spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateUn student la medicină a creat o aplicație de socializare inovativă! Deja...

    Un student la medicină a creat o aplicație de socializare inovativă! Deja are zeci de utilizatori

    alexandru-aplicatie-3-POZA-PRINCIPALAAre 25 de ani și studiază la Facultatea de Medicină și Farmacie din Timișoara. Pasionat de ani de zile de partea de IT, cu toate că a ales ca profesie kinetoterapia, Alexandru Panaiotis Bărbuțu a lansat acum câteva zile aplicația MyTalk, care are deja peste 30 de utilizatori din mai multe țări. Noutățile propuse de Alexandru sunt următoarele: aplicația are funcții noi, care nu există pe Facebook, de exemplu, buton de dislike, notificări în timp real legate de cine vizitează profilul etc.

    alexandru-aplicatie-2Târgujianul Alexandru Panaiotis Bărbuțu a trăit în Grecia-Atena până când a venit vremea să meargă la școală. Întors în Târgu-Jiu, alături de familia sa, a studiat aici, absolvind liceul la Colegiul Național „Virgil Madgearu”, apoi a urmat cursurile Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, la specializarea Balneo-fizio-kinetoterapie. Este un tânăr sociabil, deschis unor noi experiențe, căruia îi place mult să călătorească și să descopere oameni noi, pasionat de tehnica IT, dar și de medicină, dorindu-și să ajute cât mai mulți pacienți. „Sunt student la UMF Victor Babeș din Timișoara, în ultimul an, Specializarea Balneofiziokinetoterapie(BFKT). Voi merge la master în Bucuresti, la UMF Carol Davila. M-am născut în Grecia, am stat acolo până la șase ani și jumătate, apoi am venit în Gorj. În Grecia am mai revenit în vacanțe”, a spus Alexandru Bărbuțu.

    Aplicația sa oferă transparență

    alexandru-aplicatie-4În urmă cu o săptămână, Alexandru a lansat o aplicație de socializare creată de către el. A numit-o „MyTalk”, i-a creat și site https://mytalk.net, aplicația și site-ul au buton de dislike, iar utilizatorii pot vedea cine le vizitează profilul în timp real. Alexandru spune că separat de cele două există și o aplicație de messenger pentru utilizatorii MyTalk, care este criptată și are și apel audio și video.

    alexandru-aplicatie-1„Aplicația se găsește în Google Play și are până acum 30 de utilizatori. Aceștia sunt din India, America, Rusia şi România. Nu i-am făcut publicitate. Se descarcă gratuit, dar dacă cineva vrea să devină membru pro, plătește o sumă, având anumite facilități. Ideea mi-a venit în facultate când vorbeam cu câțiva colegi și ne-am dat seama că lipsește ceva în aplicațiile actuale de socializare, plus faptul că am vrut să creez o aplicație de socializare cum aș vrea eu să fie toate: mizez pe transparență totală, vreau să văd cine îmi vizitează profilul, să am posibilitatea de a da și dislike la anumite postări care nu îmi plac, nu doar like. (…) Am mizat pe conținutul de calitate, fără conținut fals, fără reclame enervante”, a spus creatorul aplicație https://mytalk.net/. Poate fi descărcată de utilizatorii care au sistemul de operare Android, urmând ca în zilele următoare să poată fi utilizată și de cei care folosesc IOS.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: