spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateUniversitatea de Vest din Timișoara, preferata multor elevi din Gorj, locul trei...

    Universitatea de Vest din Timișoara, preferata multor elevi din Gorj, locul trei în România

    UVT-Universitatea-de-Vest-TimisoaraConform celei de-a 14-a ediții a clasificării QS University Rankings, publicată în 8 iunie 2017, Universitatea de Vest din Timișoara este din nou prezentă în topul celor mai bune universități din lume. La nivel mondial au fost evaluate peste 4000 de universități din 84 de țări, dintre acestea doar 959 fiind incluse in clasamentul final. Din România, patru universități sunt prezente în această clasificare internațională, toate fiind membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

    Rezultatele obținute mențin instituția între primele trei universități din țară în ceea ce privește scorul total obținut la toți cei șase indicatori de performanță. La doi dintre indicatori (numărul total de studenți și numărul de studenți străini), UVT se poziționează pe locul doi la nivel național. La indicatorul privind reputația în rândul comunității academice internaționale, Universitatea se poziționează pe locul trei la nivel național, iar la ceilalți indicatori (reputația în rândul angajatorilor, numărul de citări și numărul cadrelor didactice internaționale), UVT ocupă locul patru în țară. Potrivit Raportului QS University Rankings, prin poziția obținută în clasificarea pentru anul 2018, Universitatea de Vest din Timișoara se află în topul celor 3% instituții de învățământ superior din lume, ținând cont de faptul că în prezent există aproximativ 26.000 de universități la nivel mondial. Evaluarea a presupus analiza specializată a răspunsurilor la studiile anuale ale QS cu privire la reputația în rândul comunității academice și la reputația în rândul angajatorilor. Astfel, au fost interpretate peste 75.000 de răspunsuri ale membrilor comunității academice internaționale cu privire la activitatea de cercetare științifică și aproape 40.000 de răspunsuri ale angajatorilor din întreaga lume cu privire la absolvenții instituțiilor de învățământ superior evaluate. De asemenea, s-a evaluat gradul de internaționalizare (cadre didactice și studenți), numărul total de studenți, precum și numărul citărilor lucrărilor de cercetare științifică, prin analiza informațiilor indexate în baza de date bibliografică și bibliometrică Scopus a Elsevier. Astfel, QS a analizat peste 75 de milioane de citări a mai mult de 12 milioane de lucrări științifice de cercetare. Bazat pe șase indicatori de performanță, clasamentul este conceput pentru a evalua universitățile în patru domenii: cercetare, predare, inserție profesională și internaționalizare.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: