spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateVasile Antonie, regretat de sute de oameni

    Vasile Antonie, regretat de sute de oameni

    Zeci de elevi şi oameni care l-au cunoscut au mers ieri la capela Bisericii Sfântul Nicolae din Târgu-Jiu pentru a-i aduce un ultim omagiu profesorului şi omului Vasile Antonie. Copiii veneau în grupuri, aducând coroane de flori şi lumânări pe care să le aprindă la căpătâiul fostului lor profesor. Trupul său va fi mutat astăzi în holul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”, acolo unde a predat în ultimii ani.

    Vestea neagră că Vasile Antonie ne-a părăsit i-a şocat pe toţi cei care l-au cunoscut. „Nu credeam că există cuvântul <> pentru domnul Antonie”, spunea un fost elev al lui. Şi cum să te gândeşti la una ca asta când Vasile Antonie avea mereu zâmbetul pe buze? A fost, în primul rând, un om apreciat de toţi cei pe care i-a cunoscut, într-un moment sau altul al vieţii. De asemenea a fost un dascăl excelent, sute de elevi amintindu-şi cu plăcere de orele sale care nu se limitau la fizică, materia pe care o preda, ci deveneau, adesea, lecţii de viaţă. Din păcate, moartea nu cruţă pe nimeni, la fel cum nici cancerul nu alege pe cine să distrugă. A ascuns bine această boală, până când semnele ei au devenit mult prea evidente şi atunci a început lupta făţişă pe care, din păcate, a pierdut-o. Coroanele de flori depuse la capelă şi sutele de lumânări aprinse în memoria sa arată cât de apreciat a fost. Foştii săi colegi, profesorii de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, au ţinut ieri un moment de reculegere în memoria sa. „A murit unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. I-am fost alături până în ultima clipă. Mi-aduc aminte de el şi nu îmi vine să cred că nu mai e printre noi. În afara faptului că era un bun profesor de fizică, Vasile Antonie era şi un pasionat de istorie. Mă suna uneori în toiul nopţii, pentru a-mi pune întrebări. Vestea morţii a căzut ca un fulger peste toată suflarea Gorjului”, a declarat Gheorghe Nichifor, driectorul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”.

    Doliu la IŞJ

    Vasile Antonie a fost, printre altele, şi inspector şcolar general adjunct. Ieri, pe holurile Inspectoratului Şcolar Gorj trona o linişte mormântală. Colegii săi sunt în doliu şi nu pot crede că Bebe Antonie nu mai e. Rând pe rând, inspectorii şcolari au mers şi ei la capelă pentru a fi alături de profesor dar şi de soţia acestuia, care nu a vrut nicio clipă să plece de la căpătâiul soţului său. Şi consilierii locali sunt şocaţi. Vasile Antonie era mereu prezent la şedinţe şi era un consilier activ, mereu implicat în soluţionarea problemelor cu care municipiul se confrunta. Primarul Florin Cârciumaru a declarat că acesta îi era mereu alături şi că era un om de încredere şi un sfătuitor preţios. „E de nedescris sentimentul pe care îl am acum, când pleacă dintre noi un om deosebit, cu care am colaborat extraordinar atâţia ani. Nu aş vrea să spun decât că regretul este enorm şi că suntem cu toţii alături de familia îndoliată. Odihnească-se in pace!”, a spus Cârciumaru. Trupul neînsufleţit va fi depus astăzi în holul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” iar mâine, Vasile Antonie va fi condus pe drumul fără de întoarcere.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: