spot_img
10.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăActualitateVezi ce se va construi pe terenul fostei Unități Militare!

    Vezi ce se va construi pe terenul fostei Unități Militare!

    Primăria Târgu-Jiu a luat în administrare terenurile și clădirile aparținând fostei Unități Militare. Anunțul a fost făcut vineri, în cadrul ședinței de Consiliu Local, tot atunci când a fost aprobată și hotărârea privind preluarea terenului și construcțiilor în suprafață totală de 123.886 mp, din domeniul public al statului și al MAI, în domeniul autorităților locale. Se pare, primăria are planuri mari cu aceste terenuri.

    Anul 2013 vine cu noi investiții în municipiul Târgu-Jiu. Cetățenii pot uita astfel de fosta Unitate Militară, pe al cărui pământ, se vor construi locuințe sociale, stație tratare apă, grădinițe, spații de agrement și alte investiții, toate după ce terenurile și clădirile aparținând fostei Unități Militare au intrat în administrarea Primăriei Târgu-Jiu. În această zonă, municipalitatea va realiza locuinţe sociale, locuinţe ANL pentru tinerii din Târgu Jiu, dar şi pentru cadrele militare. De asemenea, Florin Cârciumaru a anunţat că primăria va oferi terenuri în baza Legii 15 tinerilor pentru construirea de case. „În această săptămână am preluat o suprafață de 12 hectare de teren, teren ce a aparținut până acum Unității Militare, cu destinația clară de a construi locuințe în zona respectivă, locuințe sociale, cât și ANL, pentru tinerii din orașul nostru. Vom promova un program cu destinația clară de a fi primite de cadrele militare. Vrem să repartizăm parcele și pentru tineri sub 35 de ani, pentru a-și construi case acolo”, a spus edilul Florin Cârciumaru. În termen de 5 ani toate aceste lucruri vor fi puse în practică, după cum a mai spus Cârciumaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: