spot_img
7.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateVezi ce vor să facă autorităţile în hala din Piaţa Centrală!

    Vezi ce vor să facă autorităţile în hala din Piaţa Centrală!

    Hala construită anul trecut de autorităţile locale în Piaţa Centrală îşi va găsi o altă întrebuinţare, în cazul în care şi în această iarnă, comercianţii vor refuza să părăsească tarabele de afară pentru a o folosi.

    hala-noua-1Spaţiul a fost construit pentru comercianţii care s-au plâns că iarna nu îşi pot vinde produsele în condiţii bune, din cauza frigului. După ce a fost construită, pieţarii s-au răzgândit total şi nu au mai vrut să se mute în piaţa acoperită. Cu toate că investiţia de peste 2 milioane de lei este una la standarde europene, aceasta nu-şi găseşte întrebuinţare, având în vedere faptul că pieţarii refuză să comercializeze produsele aici. Directorul Societăţii Edilitara, Alexandru Zaharia, spune că tarifele sunt aceleaşi, iar pieţarii pot face oricând o cerere pentru a obţine o tarabă în piaţa acoperită. „Hala a fost deschisă, stă la dispoziţie şi în această iarnă societăţilor şi producătorilor, vedem care va fi temperatura, pentru că totul gravitează în jurul temperaturilor de afară. În situaţia în care nu o să avem succes, rămâne să îi dăm altă destinaţie şi cu siguranţă se va găsi. Rămâne la latitudinea Consiliului Local să stabilească o altă destinaţie tot cu scop comercial. Tarifele sunt aceleaşi, deci nu le-au luat nimic suplimentar. Nu putem să-i taxăm dublu pe oameni dacă nu-şi pot desfăşura activitatea din cauza temperaturii scăzute”, a declarat Alexandru Zaharia, directorul Societăţii Edilitara. Cel mai probabil, autorităţile locale vor trebui să îi găsească o altă întrebuinţare, având în vedere că majoritatea pieţarilor preferă să îşi comercializeze produsele în frig.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: