spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateVezi în ce localităţi din Gorj a nins ieri!

    Vezi în ce localităţi din Gorj a nins ieri!

    Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ieri au fost înregistrate cele mai scăzute temperaturi în judeţul Gorj, în multe dintre localităţile montane chiar a nins. Prefectul judeţului, Claudiu Tedorescu, monitorizează alături de ISU evoluţia vremii în teritoriu. A nins la Rânca, Baia de Fier, Novaci, Polovragi, Roşia de Amaradia şi Turburea, iar la Târgu-Cărbuneşti şi Polovragi au fost înregistrate cele mai scăzute temperaturi pentru această perioadă. „În perioada similară a anului trecut am avut temperaturi foarte mari. Cele mai scăzute temperaturi le-am avut la Cărbuneşti 3-5 grade şi la Bumbeşti-Jiu 4 grade. La Rânca a nins mai mult, am discutat şi cu colegii de la Drumuri Naţionale şi traficul se desfăşoară în condiţii normale. Am avut un strat de 3-5 centimetri pe drum, a fost îndepărtat, iar în afara carosabilului stratul de zăpadă a fost de 10 centimetri. Am avut ninsori şi în zona Turburea, dar şi în zona de sub munte: Bumbeşti-Piţic, Crasa, Baia de Fier, Novaci, în general zonele montane”, a spus prefectul judeţului Claudiu Teodorescu. Chiar dacă în Gorj a plouat mai bine de patru zile, nu au fost înregistrate creşteri alarmante la debitele de apă. Prefectul Claudiu Teodorescu spune că risc de inundaţii au fost pe râurile Orlea, Tismana, Celei şi Samarineşti, hectare întregi de culturi agricole fiind afectate. „Inundaţii nu avem şi nici creşteri alarmante de debit. Eu de fiecare dată avem în atenţie zonele clasice, care sunt inundate de obicei, zona Tismana, pârâul Orlea, Zona Celei, şi în zona Samarineşti, dar acolo sunt afectate zonele agricole. Nu se pune problema de a pune în pericol gospodăriile”, a mai spus prefectul judeţului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: