spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentVezi lista restricțiilor care vor intra în vigoare de luni 25 octombrie

    Vezi lista restricțiilor care vor intra în vigoare de luni 25 octombrie

    Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat vineri, 22 octombrie, hotărârea privind stabilirea restricțiilor care vor fi impuse pentru a limita răspândirea COVID-19, hotărâre validată apoi în ședința de Guvern.

    Astfel, începând de luni, 25 octombrie, accesul va fi permis doar cu certificat verde în instituții, mall-uri, hoteluri. Nunțile și botezurile sunt interzise 30 de zile.

    Tot de luni, 25 octombrie, carantina de noapte este instituită între orele 22.00 – 5.00, o măsură care nu se aplică persoanelor vaccinate sau celor care s-au vindecat. Magazinele se vor închide de la ora 21.00, iar accesul în centrele comerciale este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală. Totodată, potrivit listei, masca devine obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

    Ministrul sănătăţii a subliniat că doar cei nevaccinaţi vor avea carantină de noapte. „Noaptea excepţiile se vor referi la cei care sunt vaccinaţi, au trecut prin boală sau sunt testaţi – au certificat verde. Cei care nu au acest certificat dar se duc/de întorc de la un loc de muncă, dacă este o urgenţă medicală – cam acestea sunt excepţiile posibile”, a mai precizat ministrul.

     

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    1. In toata hotararea spune ca „se propune” nu ca „se hotaraste” sau ca „se se dispune” poate sa ma lamureasca si pe mine cineva in baza a ce se face impunerea? Cum se aplica masurile legal daca ele sunt doar propuneri?

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: