spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateVezi motivul pentru care nu a vrut să ajungă din adjunct, general!

    Vezi motivul pentru care nu a vrut să ajungă din adjunct, general!

    Nu a vrut şefia Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, deşi multe persoane râvnesc la acest post. Ştefan Popescu, directorul adjunct al Şcolii Populare de Artă spune că şi-ar fi dorit să ducă proiectele lui Viorel Gârbaciu mai departe, însă, faptul că mai are doar doi ani până la pensie îl împiedică. Toate cele trei dosare depuse pentru şefia acestei instituţii au fost respinse zilele trecute pentru că nu îndeplineau cerinţele postului respectiv. „După cum aţi văzut au fost respinse cele trei dosare depuse, nu au avut suficientă experienţă, dar nu au respectat nici condiţiile. Eu nu m-am înscris pentru că mai am doi ani până la pensie şi mandatul de manager este de trei sa patru ani, nu ştiu exact. De ce să mă respingă când eu vreau să ies la pensie acum. În rest înscrierile se fac la Consiliului Judeţean, să vină toată lumea, este bine-venit oricine aici, îl primim cu braţele deschise. Eu m-am înţeles foarte bine cu domnul Gârbaciu în cei 10 ani, şi am fost, aşa cum spun unii, cel mai sudat cuplu director general şi director adjunct şi sunt singurul director adjunct de a o şcoală populară din ţară. De ce? Legea prevede să avem sub 1.000 de elevi, noi avem peste 1.800 de elevi. Adresabilitatea este foarte mare”, a spus adjunctul Ştefan Popescu. Cât priveşte recomandările, acesta nu poate vorbi de aşa ceva dar crede că persoana care va veni va avea o misiune foarte grea. „Nu pot dă dau recomandări. Este o instituţie foarte grea. Cine vine trebuie să ţină frâiele foarte bine. Cine vine trebuie să respecte condiţiile, să vină să continuăm ce a făcu domnul Gârbaciu şi cu mine. Să existe o continuitate”, a mai spus Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: