spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateVictor Ponta: Nu intervine nimeni în independența justiției

    Victor Ponta: Nu intervine nimeni în independența justiției

    Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Târgu-Jiu, că nu va interveni nimeni în independenţa justiţiei şi nici nu se va întâmpla acest lucru, arătând că independenţa justiţiei presupune anchetarea tuturor şi nu doar a membrilor USL.

    „Nu intervine nimeni în independenţa justiţiei şi nici nu va interveni, dar independenţa presupune şi faptul că-i anchetezi pe toţi, nu doar pe cei de la USL. Ori, sunt convins că aşa vor face”, a spus primul ministru în cadrul unei conferinţe de presă. Referindu-se la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), premierul a afirmat că acesta este o structură independentă, care acţionează aşa cum consideră de rigoare. Victor Ponta a menţionat că va participa la şedinţa de luni a CSM, în calitatea de ministru al justiţiei unde va susţine că trebuie oferite explicaţii din partea procurorilor în legătură cu anchetele efectuate în cazul referendumului pentru demiterea preşedintelui. „În cadrul şedinţei CSM de luni, la care am dreptul să particip în calitate de ministru al justiţiei, voi susţine, în continuare, că trebuie date explicaţi legate de faptul că mii de oameni simpli, în aceste zile, sunt călcaţi de procurori – ca să folosesc acest termen, pentru că lucrurile acestea, din câte am citit prin cărţi, s-au mai întâmplat prin anii 50, când li se bătea oamenilor la uşă şi se intra peste ei. E un drept constituţional să votezi şi este profund ilegal să te duci să anchetezi un om pentru că a votat. Sunt 8,5 milioane de români care au votat. Pe aceşti 8,5 milioane de români vreau să-i asigur de sprijinul meu şi de protecţia pe care noi o să încercăm să le-o oferim împotriva abuzurilor”, a spus primul ministru. În ceea ce priveşte nominalizarea judecătoarei Mona Pivniceru la funcţia de ministru al justiţiei, premierul a adăugat că i s-a părut o idee bună ca acest post să fie ocupat de un judecător cu experienţă. În opinia lui Victor Ponta este nevoie ca postul de ministru al justiţiei să fie ocupat cât mai repede. „Eu, dacă aş fi avut dreptul legal să convoc Consiliul Superior al Magistraturii, aş fi făcut lucrul ăsta, pentru că eu cred că este absolut necesar, cât mai repede, să avem un ministru al justiţiei. Iar ideea de a avea un ministru al justiţiei tocmai dintre judecători mi s-a părut foarte bună şi cred că nimic nu poate fi mai bine pentru justiţie decât să aibă un ministru de justiţie chiar dintre judecători şi nu orice judecător: doamna Pivniceru este judecător de 20 de ani la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a spus premierul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: