spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateViitorii şoferi pot susţine proba practică de câte ori vor, dacă o...

    Viitorii şoferi pot susţine proba practică de câte ori vor, dacă o pică!

    Veşti bune pentru viitorii şoferi sau pentru cei care vor să îşi redobândească permisul de conducere! Începând de ieri au intrat în vigoare noi reguli conform cărora, candidaţii care iau proba teoretică din prima, nu trebuie să o mai repete dacă vor pica traseul, iar cei care pică proba practică trebuie să facă ore suplimentare de condus înainte să dea din nou examenul.

    trafic-tg-jiu

    Cei mai norocoşi sunt cei care vor susţine examinările teoretice şi practice, începând chiar cu data de astăzi. Dacă până ieri cei care susţineau ambele probe pentru obţinerea permisului de conducere şi picau proba practică trebuiau să susţină din nou şi pe cea teoretică, de ieri, cine ia proba teoretică din prima, nu trebuie să o repete dacă va pica traseul. „Proba teoretică care se susţine începând cu data de astăzi (n.r. ieri), inclusiv cei care susţin proba teoretică astăzi şi sunt declaraţi admişi pot să susţină o nouă reprogramare sau o nouă reexaminare la proba de traseu în condiţiile în care sunt declaraţi respinşi la proba practică, pe perioada unui an de zile, bineînţeles să nu îi expire data şcolarizării. După cum ştiţi, cursurile de conducători auto sunt valabile un an de zile de la data încheierii”, a declarat Nicolae Dinoiu, şeful Serviciului de Permise şi Înmatriculări Gorj. Şi în cazul celor care vor să redobândească permisul de conducere, veştile sunt similare. Viitorii şoferi care îşi încearcă norocul de mai multe ori la proba practică, trebuie să ataşeze la dosarul depus pentru obţinerea permisului de conducere, o adeverinţă care să ateste faptul că au urmat minimum 6 ore de practică, în timpul scurs între perioada examenului teoretic şi proba practică.

    Lege bună

    Măsurile sunt văzute cu ochi buni de candidaţii mai mult sau mai puţin norocoşi. „Este a patra oară când dau. Nu m-am descurajat. Este o lege bună să nu mai luăm totul de la capăt”, a spus un candidat. Noile reguli, care au intrat de ieri în vigoare, ar trebui să-i facă mai responsabili pe viitorii şoferi, şi să reducă numărul accidentelor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: