spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateVine iarna la Rânca?!

    Vine iarna la Rânca?!

    Stațiunea montană Rânca îmbracă haine groase. În zona montană vântul suflă cu putere existând riscul ca în caz de ploaie, pe carosabil să se formeze polei. În aceste condiții sunt șanse foarte mari ca Transalpina să se închidă anul acesta mai devreme.

    Vântul a pus stăpânire în zona montană. Odată cu temperaturile scăzute apar și primele restricții. „Se pare că iarna vrea să mai repede. La Rânca avem un vânt puternic, la rafală de peste 70 km/ h. Avem o temperatura deja de doar patru grade. Sperăm să nu vină zăpada! În zonă există risc de a se rupe brazi. Este destul de înnorat și riscăm de asemenea să apară polei sau gheața pe partea carosabilă, motiv pentru care cerem șoferilor să respecte toate restricțiile instituite pe segmentul Rânca- Obârșa Lotrului”, a declarat Cristi Tudor, reprezentant SDN Târgu Jiu.

    Drum închis

    Anul trecut cea mai înaltă șosea din România a fost închisă de CNAIR pe 22 octombrie, autoritățile luând această măsură din cauza căderilor abundente de zăpadă înregistrate pe parcursul a trei nopți consecutive.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: