spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateViscol puternic la Rânca! Vântul a suflat cu peste 70 de km/oră

    Viscol puternic la Rânca! Vântul a suflat cu peste 70 de km/oră

    Un viscol puternic s-a înregistrat, ieri, în stațiunea Rânca. Vântul a bătut chiar și cu peste 70 de kilometri pe oră, iar stratul de zăpadă  a fost viscolit, ajungând în unele locuri chiar și la un metru înălțime. Drumarii au intervenit cu două utilaje pentru ca circulația pe Transalpina să nu fie închisă, însă mașinile fără lanțuri la anvelope nu au putut urca până la Rânca.

    Munca drumarilor a fost dificilă, pentru că aceștia au fost nevoiți să acționeze necontenit, pentru a cuăța zăpada de pe drum. „E troienit tot. Am băgat şi frezele să putem circula. Acum am curățat, dar în două ore zăpada se pune la loc pe drum”, a precizat un angajat al Secției Drumurilor Naționale Târgu Jiu.

    Turiștii nu au putut să iasă din cabane

    Mai mulți turiști au venit la Rânca de Moș Nicolae, pentru a admira peisajele deosebite și pentru a se bucura pe pârtiile de schi. Mulți dintre ei nu au putut ieși, însă, din cabane, pentru că abia se puteau ține pe picioare din cauza vântului puternic. „Ne-am îmbrăcat cam subțire. Este foarte frig. Am venit la Rânca, pentru că am avut câteva zile libere de Moș Nicolae. Voiam să ne bucurăm de zăpadă, dar este cam greu să stai pe pârtia de schi. Sperăm că vremea se va schimba și ne vom putea bucura și noi de această zonă frumoasă”, a spus un turist.

    Două mașini au rămas blocate

    Alte două mașini cu turiști au rămas blocate pe Transalpina și au avut nevoie de intervenția utilijelor de deszăpezire pentru a putea ajunge în Rânca. Şase utilaje sunt pregătite să intervină pentru ca drumul să rămână deschis. Peste 12 tone de material antiderapant a fost împrăştiat pe Drumul Naţional 67 C de către drumari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: