spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateVor să amplaseze bustul lui Eminescu în centrul Municipiului Târgu Jiu

    Vor să amplaseze bustul lui Eminescu în centrul Municipiului Târgu Jiu

    Bustul celui mai mare poet român ar putea fi amplasat în zona pietonală a Municipiului Târgu Jiu. Opera, proprietate a directorului societății ARTEGO, Viorel David, va ajunge în posesia autorității locale doar dacă va fi amplasată în zona centrală a orașului.

    Opera de artă a fost realizată de regretatul artist Paul Popescu. Pentru amplasarea ei este nevoie de autorizații. “Pe lângă autorizările necesare oricăror lucrări de construcţii, pentru amplasarea unui monument de for public este obligatorie și obținerea avizului privind concepţia artistică a operei, emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Primăria Municipiului Târgu Jiu a eliberat, deja, certificatul de urbanism și a întocmit documentația necesară avizării. Documentele au fost trimise, în cursul acestei luni, către Comisia Națională a Monumentelor de For Public din cadrul Ministerului Culturii. Consider că, în prezent, sunt îndeplinite toate condițiile pentru obținerea unui aviz favorabil din partea Comisiei. Bustul poetului Mihai Eminescu a fost realizat în anul 2016 la solicitarea conducerii Primăriei Târgu Jiu, însă achiziția nu a mai fost încheiată. Drept urmare, domnul director Viorel David a cumpărat acest bust, la o sumă deloc modică, oferindu-i astfel un însemnat sprijin artistului și oferind totodată municipiului Târgu Jiu șansa de a beneficia de acest bust cu titlu gratuit. Societatea ARTEGO a încercat amplasarea bustului în zona centrală a orașului, însă, ca și în alte rânduri, Paul Popescu a fost victima unor orgolii personale, care au culminat cu imposibilitatea obținerii avizului de amplasare. Astfel de nedreptăți ar putea fi reparate măcar acum, când Paul Popescu nu mai este, dar, din fericire, ne-au rămas aici, la Târgu Jiu, multe dintre operele lui.”, a transmis viceprimarul Gabriel Coica.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: