spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateSe vrea recuperarea prejudiciului de mii de miliarde

    Se vrea recuperarea prejudiciului de mii de miliarde

    Corpul de Control al premierului Victor Ponta anunţă sesizarea Direcției Naționale Anticorupție cu privire la prejudiciul adus statului, în cadrul lucrărilor de modernizare a Drumului Naţional Bengeşti- Sebeş, cunoscut în România şi sub numele de Transalpina, pagubele ridicându-se la 430 milioane lei. Inspectorii Corpului de Control al primului ministru Ponta arată în sinteza raportului de control, postată pe site-ul Guvernului că liberalul Ludovic Orban, care deținea în 2008 funcția de ministru al Transporturilor, a dispus executarea lucrărilor în sistem de credit-furnizor, care să fie rambursat ulterior de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, cu plata unor costuri suplimentare de finanţare, ceea ce a generat o pagubă de 388,7 milioane lei. Contractul a fost atribuit companiei Romstrade în 2008, deținută de omul de afaceri Nelu Iordache, aflat în atenţia magistraţilor pentru fapte de corupţie.

    Potrivit Raportului de Control, postat pe site-ul Guvernului, în calitate de Ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, a promovat în Guvern în 2008 o hotărâre având ca scop finanţarea de la buget a acestui proiect, act normativ care, deşi nu a avut avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, a fost contrasemnată, pentru ministrul Transporturilor, de către secretarul de stat Septimiu Buzaşu şi de ministrul de atunci al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Conform raportului, Orban a dispus executarea lucrărilor în sistem de credit-furnizor, respectiv pe baza unui împrumut contractat de constructor de la o instituţie de credit, care să fie rambursat ulterior de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale cu plata unor costuri suplimentare de finanţare, ceea ce a generat o pagubă de 388,7 milioane lei. În ceea ce îl priveste pe Ministrul Economiei de atunci, Varujan Vosganian, în sinteza postată se arată că acesta a semnat nota de fundamentare a proiectului, deşi nu exista avizul ministerului prin direcţiile de specialitate. După aprobarea Guvernului, CNADNR a achitat aproximativ 50 milioane lei, reprezentând de asemenea o pagubă la buget, conform sintezei făcute publice de Guvern. La Gorj, politicienii au reacţionat la aflarea rezultatului raportului. Deputatul Mihai Weber susţine că organele statului să-şi facă datoria, cu recuperarea integrală a prejudiciului. „Nu este o noutate, încă de anul trecut se discută, motiv pentru care s-a trecut la verificarea legalităţii celui mai mare contract încheiat de CNADR cu o firmă. Acum, s-a constatat că s-au încălcat anumite prevederi legale, cu un prejudiciu de peste 380 milioane lei. Este o sumă extraordinar de mare, însă organele abilitate vor fi sesizate, iar pe noi ne interesează ca acest drum să fie finalizat. Cei care au greşit, sigur vor plăti!”, a declarat Mihai Weber, pentru Acces Tv.

    Prejudiciu, recuperat?

    Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Robert Filip, susţine că prejudiciul este practic imposibil de recuperat, lăsând la o parte pierderea suferită de cabanierii din zonă. „Este un prejudiciu destul de mare! Acolo au avut de suferit turiştii, dar şi oamenii de afaceri din zonă. Nu s-au putut recupera prejudiciile mai mici, dar acesta … Mi se pare că acolo a fost un business foarte bun”, a spus Robert Filip. Prefectul judeţului Alin Vacaru susţine că suspiciuni existau mai demult, şi asta în principal ca urmare a modului de executare şi desfăşurare a lucrărilor. „La emisiuni am tras semnale şi am arătat nemulţumirea cu privire la situaţia de pe Transalpina. Nu am înţeles niciodată de ce statul a trebuit să aştepte atât pentru a se efectua lucrările, sunt multe aspecte pe acre nu le-am înţeles, însă sper ca justiţia să-şi facă datoria”, a declarat prefectul Alin Văcaru. Din partea liberală, copreşedintele Dan Vâlceanu a nu a comentat prejudiciul constatat de Corpul de Control al premierului Victor Ponta, cu atât mai mult cu cât susţine că nu există vreo poziţie din partea vreunui procuror. În urmă cu câteva luni, conducerea CNADNR a declarat că a fost emisă o Ordonanță Prezidenţială pentru preluarea provizorie de către companie a amplasamanetului DN 67C, Bengești – Sebeș de la Romstrade, în vederea urgentării demarării unor lucrări de consolidare a acestui sector de drum național. Până în prezent s-a organizat procedura de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de execuție lucrări și prestări servicii de proiectare pentru realizarea obiectivului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: