spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateVrea să pună pe roate o afacere cu găini dintr-o rasă necunoscută...

    Vrea să pună pe roate o afacere cu găini dintr-o rasă necunoscută și agresivă

    crescatoare gainiO tânără din comuna Cătunele este singura crescătoare din țară de găini pitice orginare din Tibet. Păsările sunt foarte agresive, iar, din acestă cauză, crescătorii nu se încumetă să le crească.

    crescatoare gaini 1Alina Puncioiu deține, în prezent, aproximativ 200 de păsări de acest fel. Pasiunea pentru creșterea păsărilor din această rasă a început în urmă cu cinci ani, când a primit cadou o pereche din această rasă, după care a urmat un curs organizat Camera de Comerț și Industrie Gorj, la care proiectul ei a primit un mic sprijin financiar: „Totul a început în urmă cu cinci ani de la o pereche pe care am primit-o cadou. A fost o plăcere. Sunt foarte dificil de crescut. Când am depus proiectul la Camera de Comerț și Industrie nu mai exista un acest gen de fermă în România. Din informațiile pe care le am, nu există nimeni să dețină o fermă cu această rasă de păsări. În urma cursurilor de calificare care s-au desfășurat în cadrul Camerei de Comerț și Industrie Gorj, m-am gândit să demarez o mică afacere care să-mi aducă și un anumit profit, având în vedere că dețin o suprafață de teren de două hectare. M-am gândit să mă orientez către creșterea acestei rase de găini, care este deosebit de frumoasă, dar care are o carne foarte sănătoasă și cu ouă la fel de bune pentru organismul uman. Am găsit această rasă de găini mici, de origine asiatică, pentru că nu sunt încă omologate în România. Carnea este recomandată pentru persoanele care suferă de diferite afecțiuni, cum ar fi diabet sau obezitate. Îmi este drag să mă ocup de ele”.

    Vrea să furnizeze carne pentru restaurante

    gaini 4În aproximativ cinci ani, Alina Puncioiu vrea să ajungă la 5.000 de păsări, pentru a putea încheia contracte cu restaurante mari: „În momentul de față am peste 100 de găini mature, peste 60 de pui și mai aștept 80 de pui. Sper ca într-o perioadă de cinci ani să ajung la 5.000 de bucăți. Atunci sper să pot comercializa carnea acestor păsări către restaurante, pentru că există o cerere foarte mare. Sper ca din toamnă să pot începe furnizarea de ouă pentru piața locală. Sunt găini foarte ouătoare. Am luat legătura cu mai multe restaurante și așteaptă să le ofer aceste păsări, dar nu pot să le ofer acum, pentru că îmi măresc efectivul. Două găini gata tranșate ajung să aibă o greutate de 1,5 kilograme. Carnea are un gust aparte, ca cea de vânat”.

    Au un comportament agresiv

    gaini 3Tânăra a studiat timp de mai mulți ani comportamentul păsărilor pentru a le putea crește. Această rasă are un comportament agresiv și ajung chiar să-și omoare puii, iar cocoșii să se lupte între ei: „Încerc să dezvolt această afacere, dar este o activitate foarte dificilă, pentru că sunt foarte agresive. Cel mai dificil este cu puii, pentru că trebuie învățați de mici să stea în coteț, iar găinile după două săptămâni părăsesc puii. De asemenea, există riscul ca cloța să mănânce puiul cum iasă din ou. Cocoșii se omoară dacă sunt mai mulți într-o echipă de găini. Fac perechile de la trei săptămâni și apoi nu se mai despart. O găină nu va cloci vreodată fără să nu aibă cocoșul lângă ea. Este dificil să se obișnuiască cele mai mari cu cele mici. Adaptarea se face în 3-4 luni. Riști să se omoare între ele. Mănâncă și doar grâu și porumb. Singurul tratament pe care îl administrez este frunza de usturoi tocată din grădină”, ne povestește tânăra din comuna Cătunele.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: