spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateZeci de şantiere pe drumurile din judeţ

    Zeci de şantiere pe drumurile din judeţ

    Autorităţile judeţene se pregătesc pentru întâmpinarea sezonului de iarnă, astfel că se fac ultimele pregătiri pe drumurile judeţene. Se fac plombări, reparaţii, se asfaltează, dar nu sunt uitate la acest capitol nici instituţiile publice. Ion Călinoiu spune că deja s-a dat drumul la căldură în instituţiile publice, pentru ca activitatea să se desfăşoare în bune condiţii.

    Sezonul rece se apropie astfel că pregătirile sunt în toi. Ion Călinoiu spune că la nivelul Consiliului Judeţean s-au luat toate măsurile pentru ca iarna să nu pună probleme. Se lucrează pe drumurile judeţene, acolo unde se fac reparaţii, plombări, dar se pune şi covor asfaltic pe unele tronsoane de drum. „La nivelul Consiliului Judeţean funcţionează Comandamentul care are responsabilitatea organizării şi desfăşurării acţiunilor de întreţinere în stare de circulaţie a drumurilor judeţene, de urmărire şi monitorizare printr-o bună colaborare cu unităţile administrativ-teritoriale, asigurarea pentru funcţionarea în bune condiţii a instituţiilor publice, şcoli, spitale, dispensare. În acest sens se acţionează acum pe toate drumurile judeţene încât să avem partea carosabilă reparată, se verifică podurile, podeţele, canalele de scurgere pentru a nu avea loc inundaţii. Cu privire la lucrările de întreţinere, am realizat în această săptămână covor asfaltic la Bălăneşti, covor asfaltic la Slivileşti pe drumul judeţean, suntem acum şi realizăm îmbrăcăminte asfaltică uşoară la Pârvuleşti, urmare a solicitării comunei Stăneşti. Revizuim starea drumului de la Spitalul Dobriţa. Se lucrează la Dăneşti, se realizează şi un pod. Lucrarea va fi terminată până la 2 octombrie. S-a realizat şi se lucrează în continuare pe drumul de la Strâmba-Mătăsari-Dragoteşti”, a spus Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Nici instituţiile publice nu au fost uitate. Deja s-a dat drumul la căldură în toate instituţiile publice pentru ca activitatea să se desfăşoare în bune condiţii. „Am discutat şi astăzi la Spitalul Judeţean funcţionează centralele. Iarna nu trebuie să ne ia prin surprindere”, a mai spus Ion Călinoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: