Zecile de contracte încheiate de fostul director al teatrului din Târgu Jiu, anulate de instanța de judecată. Marian Negrescu riscă să dea banii înapoi

0
492

Negrescu, reconfirmat la şefia teatrului târgujianProblemele pe care fostul director al Teatrului „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu le are cu legea, ca urmare a modului în care a condus instituția de cultură, sunt departe de a se încheia. În urmă cu puțin timp, Tribunalul Gorj a dispus anularea a 42 de contracte pe care Marian Negrescu le-a încheiat cu Teatrul pe care îl conducea la vremea respectivă, și în baza cărora a încasat peste  460.000 de lei, în perioada 2008-2013. „Admite în parte acţiunea principală formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Negrescu Marian şi Teatrul Dramatic Elvira Godeanu. Constată nulitatea absolută a celor 42 de contracte încheiate între pârâtul Negrescu Marian şi Teatrul Dramatic Elvira Godeanu. Respinge capătul de cerere al acţiunii principale privind restabilirea situaţiei anterioare. Respinge cererea de intervenţie principală astfel cum a fost precizată. Cu recurs în termen de 15 zile ce se va depune la Tribunalul Gorj“, se arată în sentința Tribunalului Gorj, care nu este definitivă. Astfel, Marian Negrescu este în pericol să returneze banii pe care i-a încasat.

Contractele încheiate de Negrescu au fost anulate

Marian Negrescu a fost trimis în judecată de către Curtea de Apel Craiova, ca urmare a raportului înaintat de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care a constatat, în urma unor verificări făcute la instituţia de cultură, că managerul încasa sume enorme de bani pentru diferite activităţi pentru care nu avea calificarea necesară şi pe care le aproba singur, cum ar fi: regia şi scenariul unor piese, întocmirea şi machetarea unor caiete-program.

Avertisment pentru infracţiunea de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane

Marian Negrescu a fost achitat de Curtea de Apel Craiova în anul 2016.

Totuși, pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu există un proces în care sentința a fost emisă chiar astăzi, iar instanța de judecată a arătat clemență față de fostul director al teatrului, renunțând la aplicarea pedepsei: „În baza art. 396 alin. 1, 3 Cod pr. pen. raportat la art. 80 Cod penal, renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Negrescu Marian, sub aspectul săvârşirii în formă continuată a infracţiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal, aplică inculpatului un avertisment, ce se va executa conform art. 575 alin. 2 Cod pr. pen. În baza art. 25 raportat la art. 397 Cod pr. pen., cu referire la art. 1357 Cod civil, respinge ca inadmisibilă ac?iunea civilă exercitată de partea civilă UAT Municipiul Târgu-Jiu. În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 276 alin. 1 Cod pr. pen., ia act că partea civilă nu a solicitat obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, azi, 09.06.2021, la Judecătoria Tg-Jiu“, se arată în sentința instanței de judecată.

Conform Codului Penal, renunțarea la aplicarea pedepsei se aplică în următoarele condiții: „a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;

  1. b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here