spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateZiua Porților Deschise la ISU Gorj

    Ziua Porților Deschise la ISU Gorj

    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a organizat diferite activităţi care vin să accentueze Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale. Aşa se face că, în centrul oraşului a fost montat un cort unde trecătorii au primit diverse informaţii, iar la unităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pompierii au dechis larg porţile oricărui trecător. Pompierii militari gorjeni au marcat Ziua Internaţională pentru Reducerea Dezastrelor Naturale aşa cum s-au priceput ei mai bine. Au deschis larg porţile unităţilor pentru elevi, dar şi pentru orice alt curios, au montat un cort în Piaţa Prefecturii Gorj unde au prezentat materiale informative despre dezastre, iar la sediul Prefecturii Gorj au participat la o şedinţă de lucru. Toate aceste activităţi care au fost organizate au adus şi un plan de măsuri pentru sezonul rece care a fost prezentat prefectului judeţului Gorj. Planul prezentat a fost aprobat în şedinţa de vineri şi va fi pus în aplicare în sezonul rece din acest an.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: