spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateZiua Protecţiei Civile, celebrată şi la Târgu-Jiu

    Ziua Protecţiei Civile, celebrată şi la Târgu-Jiu

    Ziua Protecţiei Civile din România a fost marcată şi în Târgu-Jiu. Informarea populaţiei asupra măsurilor de protecţie a făcut obiectul manifestărilor care le-au rezervat celor mici un moment deosebit. Prezentarea unei autospeciale şi a echipamentelor folosite la intervenţii de pompieri au satisfăcut curiozitatea elevilor invitaţi să participe la acţiunea iniţiată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj.

    Cei 78 de ani de protecţie civilă în România au fost onoraţi şi la Târgu-Jiu, prin activităţi educative şi demonstrative, la care cei mai nerăbdători să participe au fost cei mici. În Piaţa Prefecturii, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj au montat un cort unde au fost prezentate materiale informative privind atribuţiile protecţiei civile. Reprezentanţii ISU Gorj au trecut în revistă importanţa Zilei Protecţiei Civile. Reprezentantul ISU Gorj, căpitan Cornel Bădulete, şef Compartiment „Pregătirea populaţiei” a amintit că „în fiecare an, marcarea Protecţiei Civile în România dă curs instruirii şi informării populaţiei, vis-a-vis de comportamentul adecvat în caz de cutremur şi inundaţii. În plus, anul acesta ne axăm pe Modulul 3 al campaniei educative „O casă sigură, o viaţă în plus”, intitulat Mod de comportare în caz de inundaţii”. Mai multe despre tehnica de intervenţie, dar şi cum trebuie să se protejeze în caz de calamităţi, elevii au aflat chiar de la angajaţii ISU, alături de care au urcat la volanul autospecialelor şi au făcut poze. „Am cască exact cum au pompierii când intervin. M-ar ajuta în cazul unui incendiu şi nici nu mi-ar fi teamă dacă aş fi pompier. Oricum, pompier vreau să mă fac când voi creşte” , a spus, entuziasmat de ocazie, unul dintre elevii prezenţi la acţiunea demonstrativă.

    Campanii de informare în şcoli

    În şcoli, de la an la an, educarea elevilor în spiritul protecţiei civile a luat amploare, au conchis şi cadrele didactice prezente în Piaţa Prefecturii. „Este important pentru cei mici să cunoască măsuri de protecţie civilă pentru că astfel pot preveni unele accidente. Încercăm să valorificăm orice prilej pentru a-i învăţa cât mai multe împreună cu cei de la ISU”, a subliniat şi Emilia Pârvulescu, director adjunct Şcoala Generală „Voievod Litovoi”. Ziua Protecţiei Civile în România a fost prefaţată în perioada 22-26 februarie, prin manifestări specifice menite să reactualizeze nevoia şi importanţa cunoaşterii măsurilor care pot salva vieţi în situaţii limită.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: