Un gorjean în vârstă de 41 de ani riscă să ajungă la închisoare pentru că a spart contul de Facebook al fostei iubite pentru a se răzbuna. Remus Bogdanovici a fost trimis în judecată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi de alterare a integrităţii datelor informatice.