spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomic2013 fără disponibilizări?!

    2013 fără disponibilizări?!

    În 2013 nu vor fi disponibilizări în CE Oltenia! Declaraţia a fost făcută de conducerea CEO, care a ţinut însă să precizeze că nu va putea da aceleaşi asigurări şi pentru anul 2014. Sunt însă voci care susţin că este posibil ca în urma rectificării bugetare, ce se aşteaptă a avea loc prin luna august, să aibă loc restructurări de personal.

    Deşi a declarat că cererea de energie a scăzut mult şi că CE Oltenia, în ciuda greutaţilor prin care trece, a reuşit să fie cu plăţile şi salariile la zi, şeful companiei a ţinut să asigure salariaţii cu privire la faptul că în acest an nu vor fi disponibilizări. „În 2013 nu vor fi disponibilizări, dar nu pot face aceeaşi declaraţie pentru 2014”, a spus Laurenţiu Ciurel. Acesta a declarat însă că a primit o deja o listă cu peste 200 de persoane care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi că se va încerca pentru 2014 să se bugeteze bani pentru acordarea plăţilor compensatorii. Mai mult decât atât, pentru anul viitor sunt şanse ca 500-600 de angajaţi din CE Oltenia să primească plăţi compensatorii, în baza ordonanţei 116. Nu trebuie omis faptul că în urma reactivării ordonanţei 116, pe lista iniţială a celor 16 companii ce puteau beneficia de prevederile acestui act normativ, se regăsea şi CE Oltenia. Deşi s-a declarat că nu vor avea loc reduceri de personal în CE Oltenia, sunt totuşi persoane din sistemul minier care susţin că vor avea loc disponibilizări în acest an. La nivel de zvon se vehiculează faptul că acest lucru ar fi posibil în urma unei rectificări bugetare ce ar urma să aibă loc în luna august.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: