spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomic2016, favorabil listării CEO

    2016, favorabil listării CEO

    Managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, susţine că listarea pe bursă a Complexului Oltenia va trebui realizată în 2016 şi asta ca urmare a faptului că anul 2015 se dovedeşte a fi unul bun din punct de vedere al vânzărilor şi producţiei de energie. Conducerea companiei susţine că s-a reuşit a se încheia contracte de vânzare energie de 14,6 TW, administraţia sperând că până la sfârşitul anului să ajungă la 15 TW. Anul 2016 nu este primul în care s-a dorit a se realiza listarea pe bursă, acest lucru dorindu-se încă de acum doi ani, însă procesele s-au amânat ca urmare a faptului că anii sub aspectul producţiei de energie nu au fost favorabili energiei pe cărbune. Deși anul este bun, reprezentanţii CEO întâmpină greutăți sub aspectul desecretizării unor documente de către Agenţia de Resurse Minerale, pe partea legata de stabilirea rezervelor de cărbune. Conform administraţiei, banii obţinuţi în urma listării aportului de capital de 15% vor fi folosiţi de companie pentru realizarea investiţiilor în sistemul minier şi energetic al CEO.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: