spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomic46 de salariaţi de la UEF rămân pe drumuri

    46 de salariaţi de la UEF rămân pe drumuri

    Ziua de astăzi este ultima de lucru pentru cei 46 de angajaţi de la UEF Motru, aceştia urmând să fie disponibilizaţi începând de mâine. În timp ce directorul unităţii Ilie Petrescu a susţinut că măsura s-a luat pentru menţinerea pe piaţă a societăţii prestatoare, surse din CE Oltenia sustin că dacă unitatea nu-şi va reveni după reorganizare, se va trece la întocmirea proiectului de fuziune cu Minprestul.

    Situaţia financiară dificilă prin care trece UEF Motru trenează de ani de zile la unitatea prestatoare de servicii, motiv pentru care conducerea societăţii a decis să treacă la un program de disponibilizare, măsura prin care numărul salariaţilor se reduce cu 46, începând de mâine. Surse din cadrul CE Oltenia au susţinut că în situaţia în care nici după acest program de restructurare, UEF Motru nu va reuşi să se menţină pe piaţa economică de servicii, atunci se va trece la întocmirea planului de fuziune cu Minprest. Acesta va consta în realizarea unor paşi importanţi, de la aprobarea proiectului de fuziune de către acţionarii CE Oltenia, la întocmirea unui act constitutiv, respectiv la înregistrarea noii entităţi la Registrul Comerţului. Măsura nu pare a fi deloc pe placul directorului UEF Motru, Ilie Petrescu, care săptămâna trecută susţinea că: „Minprest este un copil nou”, dar şi că nu vede avantajoasă această fuziune de unităţi. La ora actuală, Minprest funcţionează pe profit ca şi unitate prestatoare de servicii, spre deosebire de UEF Motru care se confrunta cu probleme financiare, restructurarea fiind acum o şansă de a se menţine pe piaţă. Posibila absorbţie a UEF Motru de către Minprest ar duce automat la o reducere a personalului TESA, dar şi la pierderea scaunelor de directori existente.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: