spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomic7000 de angajaţi, la un pas de şomaj tehnic

    7000 de angajaţi, la un pas de şomaj tehnic

    Peste 7000 de angajaţi din cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt la un pas de a intra în luna mai, timp de zece zile, în şomaj tehnic. Reprezentantul administraţiei, Ion Ruşeţ, a declarat că decizia finală se va lua de către Directorat, în urma consultării cu sindicatele, şi asta ca urmare a faptului că luna mai se reliefează a fi una grea sub aspectul activităţii energetice.

    Întâlnirea de ieri, dintre sindicate şi administraţie, a fost şi cea în cadrul căreia s-a prezentat situaţia din companie pe luna mai, sub aspectul livrărilor de energie. Şeful Departamentului Relaţii cu Comunitatea, Ion Ruşeţ, a declarat că s-a prezentat partenerilor posibilitatea de intrare în şomaj tehnic, pe luna mai, pentru zece zile, a minerilor şi energeticienilor din mai multe unităţi, aflate în subordinea CE Oltenia, în total fiind peste 7000 de angajaţi. „Am prezentat partenerilor de dialog o situaţie pentru luna mai în care am pus în dezbatere posibilitatea de trecere în şomaj tehnic pentru o perioadă de 10 zile a tuturor lucrătorilor, personal TESA şi operativ la nivelul CEO a următoarelor unităţi miniere: UMC Roşiuţa, UMC Lupoaia, UMC Husnicioara, UMC Jilţ Nord, UMC Jilţ Sud, Închidere şi Conservare Motru, UMC Peşteana. În atenţie sunt Termocentralele Işalniţa, Craiova 2 şi parţial Turceni- ceea ce înseamnă 500 de colegi în şomaj tehnic pe o perioadă de 10 zile. A fost o prezentare, o consultare, sigur au fost dezacorduri din partea organizaţiilor sindicale pe această temă, urmează ca Directoratul CEO, după această consultare cu sindicatele, să decidă în consecinţă”, a explicat Ruşeţ. În ceea ce priveşte Termocentrala Işalniţa, cei 800 de energeticieni vor sta în şomaj tehnic o lună de zile.

    Cerere scăzută de energie

    Cât despre motivele ce ar putea duce la luarea definitivă a unei astfel de decizii, aceste sunt lesne de înţeles, mai ales că, în fiecare an, luna mai se conturează a fi una grea sub aspectul livrărilor de energie termo. „Luna mai este foarte grea, nivelurile de energie sunt deficitare, cererea de energie pentru CEO pentru luna mai nu este una optimistă. Sunt multe zile în care vom funcţiona sub 1500MW h ceea ce creează o situaţie de disconfort financiar pentru această perioadă şi este ştiut că tot timpul în luna mai au existat probleme de acest gen”, a mai spus Ruşeţ. Nu poate fi omis faptul că şi în anii precedenţi, 2010-2012, s-a intrat în şomaj tehnic şi pe durate mai mari, în perioada de funcţionare a fostei SNLO, după cum a mai susţinut Ruşeţ.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: