Acasa / Economic / Accidentul de la cariera Alunu, semnal de alarmă pentru CEO

Accidentul de la cariera Alunu, semnal de alarmă pentru CEO

Accidentul fără precedent în România de la cariera Alunu, unde un excavator de mii de tone s-a prăbușit, se poate repeta la carierele din cadrul Complexului Energetic Oltenia, dacă nu se respectă procedurile de lucru. Accidentul fără precedent în România trebuie să reprezinte un semnal de alarmă. Nicu Bunoaică, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 de la cariera Lupoaia, susține că în cariere este o situație dezastruoasă și că există riscul producerii unor accidente așa cum a fost cel de la Alunu. „Situația de acolo este și situația carierelor de la Complexul Energetic Oltenia, la care, așa cum știți, nu s-a făcut investiții. Ele au mers pe investițiile dinainte de revoluție și foarte puțin după Revoluție. După ce au începută să dispară acele unități care făceau reviziile anuale, cum erau Grimex, IRUM, situația carierelor este dezastruoasă. Pericolul de a ajunge la o avarie sau de a se dărâma malurile pe excavatoare se poate întâmpla în orice zi“, a spus Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013.

„S-a excavat haotic în cariere“

De asemenea, liderul de sindicat susține că nu se respectă procedura de lucru în privința excavărilor: „Din cauza lipsei de exproprieri s-a haldat și s-a excavat haotic în cariere. Am tras semnale de alarmă de mai multe ori. Și la mine la cariera Lupoaia unde lucrez s-au format gropi și bălți, treptele nu sunt făcute cum trebuie, se lucrează la o distanță foarte mică unul de altul, iar pământul fiind instabil, argilos, se pot produce accidente grave“.

Prăbușirea excavatorului de la cariera Alunu va însemna închiderea activității. Utilajul s-a răsturnat din cauza surpării unui mal de pământ. Cariera Alunu a fost transferată în urmă cu mai mulți ani de la CEO la Consiliul Județean Vâlcea.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*