spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicAcordul semnat în CEO, contestat de FNME

    Acordul semnat în CEO, contestat de FNME

    Conducerea FNME a decis să continue acţiunile de protest, motiv pentru care se va depune documentaţia în vederea obţinerii autorizaţiei necesară organizării unui nou miting, la Târgu-Jiu, pentru data de 5 martie. În comunicatul de presă al FNME se arată că acordul încheiat duce la diminuarea unor drepturi, administraţia prezentând o altă poziţie însă.

    Liderii de sindicat de la FNME au mai susţinut că sunt decişi să organizeze astfel de acțiuni până când cererile lor vor fi soluţionate de administrația CEO, încât să se menţină toate drepturile din 2014. Directoratul CE Oltenia a precizat că scăderile salariale sunt de 2,7%, însă liderii din FNME nu acceptă această reducere. „Scopul adunării publice îl constituie manifestarea protestului faţă de neîncheierea Contractului Colectiv de Muncă, şi înlocuirea acestuia cu acorduri ilegale şi abuzive, faţă de mimarea dialogului social şi precum şi intenţia Directoratului de a diminua drepturile de natură salarială pentru anul în curs, în contextul creşterii productivităţii muncii cu 15%”, se arată, printre altele, în comunicatul de presă remis redacţiei de către FNME. Într-un alt comunicat de presă, liderii de sindicat de la FNME şi Univers arată că acordul încheiat nu ţine loc de Contract Colectiv de Muncă şi că nu se poate înregistra la ITM Gorj. În comunicatul respectiv se mai precizează că acordul încheiat generează diminuarea unor drepturi, precum ar fi cele legate de neacordarea unor bilete de odihnă şi tratament, neacordarea cotei de combustibil, reducerea primei de vacanţă sau reducerea primelor ocazionale cu 250 de lei.

    Întâlniri pe cota de cărbune

    La polul opus, al declaraţiilor din comunicatul de presă remis de FNME şi Federaţia Univers, se află declaraţiile date de administraţie, chiar în ziua încheierii acordului cu cele zece sindicate. Cum prevederile legale s-au schimbat, în ceea ce priveşte prima de vacanţă, aceasta nu se va mai acorda în bani, ci sub formă de voucher, care să fie folosit doar în scopul pentru care a fost dat. „Am hotărât împreună cu partenerii sociali, acordarea unui adaos lunar de 250lei/lună/salariat, respectiv 25 milioane lei vechi se vor da până la sfârşitul anului pentru fiecare salariat. Practic, se dă o primă de vacanţă introdusă în câştigul lunar, unică şi egală pentru fiecare salariat. Nu se vor mai da cuantumuri diferite, funcţie de salariu, la salariu mare, primă mare, respectiv la salariu mic, primă mică”, a explicat, duminică, managerul Laurenţiu Ciurel. Tot în acordul semnat de sindicate şi administraţie s-a mai stabilit ca pe parcursul acestui an să se acorde trei prime ocazionale, cea de Paşti şi de Ziua Meseriei, în valoare de 700 lei, sub formă de tichete cadou, iar cea de Crăciun va fi în valoare de minim 550 lei, cu posibilitatea creşterii ei. În vederea acordarii cotei de cărbune, administraţia se va întâlni pentru a discuta cu semnatarii sindicali ai acordului în perioada iulie-august, pentrru a se decide posibilitatea acordării acestui drept.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: