spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicAngajaţii Minprest, pe plantaţie

    Angajaţii Minprest, pe plantaţie

    Angajaţii Minprest Serv Rovinari au demarat o acţiune de plantat arbori în zona Rovinari, în cadrul unui contract primit de la fosta EMC Rovinari, ce aparţine CEO. Deşi valoarea contractului nu este prea mare, Gabriel Giorgi, directorul Minprest, spune că ajută financiar societatea. În perioada următoare Minprest va primi un alt contract de împădurire a terenurilor exploatate de CEO pe o suprafaţă de 27 de hectare. „În cursul săptămânii trecute sau chiar acum două săptămâni am semnat un contract de împădurire pentru trei hectare cu fosta EMC Rovinari şi acum am demarat lucrările. Am scos personalul, în mare, este personal TESA. Zilele trecute am demarat această lucrare. Acest contract ne ajută financiar, desigur. De asta am şi scos o parte din personalul TESA la această acţiune, ca să rămânem cu un profit mai mare în urma finalizării lucrării. Per total este un contract mai mic, urmând ca pe viitor să mai semnăm un contract de 27 de hectare, cu actuala unitate minieră”, a spus Gabriel Giorgi.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: