spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicAngajații Termocentralei Craiova 2 sunt disperați că vor pleca din CEO

    Angajații Termocentralei Craiova 2 sunt disperați că vor pleca din CEO

    Angajații Sucursalei Electrocentrale Craiova 2 sunt disperați că termocentrala va fi externalizată din Complexul Energetic Oltenia. Florin Cimpoieru, vicepreședintele unuia dintre sindicatele din Termocentrala Craiova 2, a declarat că, până la finalul anului, vor pleca 120 de muncitori. Este vorba în mare parte de specialiști. Se va ajunge la un deficit major de lucrători. Nu se știe nici ce se va întâmpla și cu procurarea cărbunelui pentru cele două grupuri energetice existente.

    „Noi suntem în aer în momentul de față. Nu știm ce se va întâmpla cu noi. Până la finalul anului vom rămâne 400 de oameni, față de 600 câți erau la o funcționare cât de cât normală. Administrația a promis că, din toamnă, se vor face angajări. Nu știm nici ce se va întâmpla cu cărbunele, de unde îl luăm, la ce prețuri. Am văzut doar discuții. Lucrătorii încă au răbdare. Se vorbește de trecerea pe gaze naturale, dar nu este ceva cu date certe”, conform lui Florin Cimpoieru, sindicalist la Termocentrala Craiova 2.

    Potrivit Complexului Energetic Oltenia, Sucursala Electrocentrale Craiova 2 va fi externalizată în toamna acestui an. O nouă companie, Societatea Electrocentrale Craiova, va fi înființată și va prelua activele și salariații de la SE Craiova 2. Externalizarea termocentralei, care produce și agent termic pentru municipiul Craiova, a fost trecută în Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, aprobat de Comisia Europeană.

    „Producția și vânzarea de energie termică nu face parte din obiectul principal de activitate al CE Oltenia; Consiliul Local al Municipiului Craiova ar fi avantajat prin deținerea controlului asupra rețelei de transport și distribuție a agentului termic și a sursei de producție a acestuia, având, astfel, posibilitatea de a controla costurile totale și a realiza un program de modernizare integrat, incluzând generare și distribuție; Prin externalizarea S.E. Craiova II către autoritățile locale, modernizarea rețelei ar putea fi efectuată prin accesarea de fonduri destinate, în mod special, pentru aceste tipuri de activități, fonduri ce au ca beneficiari eligibili autoritățile locale, cum ar fi fondul de modernizare; Segmentul de cogenerare în cadrul noului Sistem de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) va fi dimensionat pornind de la asigurarea necesarului de energie termică pentru Municipiul Craiova, inclusiv agenții economici, finanțarea acestuia fiind posibilă a se realiza din Fondul de Modernizare, la pachet cu modernizarea rețelelor de transport și distribuție. Acest concept investițional integrat reprezintă singura variantă economic fezabilă pentru eficientizarea businessului în domeniul energiei termice în Municipiul Craiova, care, pe lângă eficientizarea generării, va conduce și la diminuarea pierderilor în rețele, care se ridică la circa 45%, în prezent.”, conform Complexului Energetic Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: