spot_img
14 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăEconomicAu locurile de muncă asigurate

    Au locurile de muncă asigurate

    Conducerea Minprest a început ieri discuţiile şi negocierile cu reprezentanţii CE Oltenia, pe marginea noului contract de prestări servicii aferent anului 2014. Împreună cu reprezentanţii Diviziei Miniere se încearcă a se găsi soluţii pentru toate persoanele ce au avut contracte încheiate pe perioadă determinată, şi care au fost prelungite pe un termen scurt.

    Colaborarea pe acest an dintre Minprest şi Complexul Energetic Oltenia, pentru lucrările de prestări servicii, se va încheia până la sfârşitul anului. Ieri, reprezentanţii unităţii, la care CE Oltenia este acţionară într-un procent de 93%, au negociat cu Divizia Minieră contractul, care îşi va intra în drepturi, conform conducerii, din 24 ianuarie. „În prima fază am prelungit contractul, printr-un act adiţional până pe 24 ianuarie, ieri, colegii din unitate prezentându-se la negocieri cu Divizia Minieră şi cu reprezentanţii Complexului Oltenia. Începând cu 24 ianuarie va intra în vigoare noul contract de prestări servicii”, a explicat directorul general din cadrul Minprest. În ceea ce priveşte contractele individuale de muncă ale salariaţilor, acestea au fost prelungite, conducerea societăţii căutând soluţii pentru ca cei care nu au locuri de muncă bugetate să fie redistribuiţi spre alte sectoare de activitate. Cert este faptul, că nu se doreşte ca vreunul din angajaţii unităţii să rămână fără loc de muncă sau să nu i se prelungească contractul individual de muncă. „Am prelungit toate contractele individuale de muncă, ce erau încheiate pe o perioadă determinată, vom face o analiză încât persoanele ce nu au locuri de muncă bugetate să fie redistribuite pe alte activităţi. Noi căutăm soluţii şi nu vrem să dăm nicio persoană afară, sau ca vreo persoană să nu aibă contractul de muncă prelungit”, a precizat Gabriel Giorgi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: