spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicAudit la Pandurii Târgu-Jiu

    Audit la Pandurii Târgu-Jiu

    Acţionarii Clubului Sportiv Pandurii Târgu-Jiu au decis să numească câte un specialist pe audit pentru a se efectua verificări financiare şi pentru a se clarifica incertitudinea ce planează asupra modului de cheltuire a banilor din bugetul echipei de fotbal. În următoarele zile, acţionarii vor avea discuţii şi cu membrii staff-ului tehnic, urmare a nemulţumirilor avute de aceştia.

    Şedinţa la care au participat acţionarii Clubului Pandurii Târgu-Jiu s-a dovedit a fi una de bun augur şi asta ca urmare a faptului că s-au luat decizii importante după cum consideră primarul Municipiului Târgu-Jiu Florin Cârciumaru. Pe lângă faptul că pentru şedinţa viitoare Consiliul Judeţean va trebui să depună o cerere de revenire în AGA, tot la întâlnirea acţionarilor s-au stabilit măsurile care se vor lua pe viitor pentru a vedea dacă au fost săvârşite ilegalităţi cu privire la modul de cheltuire a banilor clubului. În acest sens, fiecare acţionar va numi un specialist pe audit, care să verifice legalitatea operaţiunilor financiare efectuate. „L-am rugat pe domnul Ciurel în calitate de împuternicit să fie alături de noi, pentru că aşa cum consider eu deciziile importante se iau de factori importanţi. Am stabilit ca din partea fiecărui acţionar să desemnăm câte un specialist pe parte de audit, să se constituie o echipă care să verifice partea financiară, să vedem care este realitatea. Nimeni nu are nimic cu nimeni”, a precizat la AccesTv primarul Florin Cârciumaru. În calitate de membru asociat, Florin Cârciumaru a mai spus ca se vor purta discuţii cu membrii staff-ului tehnic urmare a faptului că sunt nemulţumiri legate de premierea acestora. „La ora actuală în echipă există o stare de derută şi avem informaţii că sunt nemulţumiţi jucătorii, echipa tehnică, membrii staff-ulu. Am înţeles că salariile s-au luat la zi, însă, sunt nemulţumiri pe partea de premiere”, a mai completat Cârciumaru. Acesta consideră ca revenirea Consiliului Judeţean în rândul acţionarilor este foarte importantă pentru echipa de fotbal, cu atât mai mult cu cât această instituţie este fondatoare a Asociaţiei Sportive Pandurii Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: