Acasa / Economic / Avizele pentru încadrarea în condiții deosebite de muncă, prelungite până în 2021

Avizele pentru încadrarea în condiții deosebite de muncă, prelungite până în 2021

Avizele pentru încadrarea în condiții deosebite de muncă au fost prelungite până în 2021. Anunțul a fost dat de către deputatul liberal Dan Vâlceanu pe pagina sa de Facebook: „Acest lucru a fost posibil printr-un amendament formulat, ieri, de deputații din Comisia de Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, din care fac și eu parte. După cum știți, Guvernul a dat o ordonanță de urgență, după mari presiuni și tensiuni, prin care a prelungit avizele de încadrare în condiții de muncă deosebite până în 2019. Nu se schimbă nimic până în 2019, pentru că în cariere condițiile de lucru sunt foarte grele. Le-am spus colegilor din comisie că în cariere condițiile de muncă pot fi îmbunătățite, dar nu normalizate. Înainte de această ordonanță, am depus o inițiativă legislativă, prin care propuneam prelungirea din trei în trei ani a acestor avize, prima reînnoire fiind astfel în 2021. Mă bucur că până la urmă, după luni de presiuni, PSD-ALDE a înțeles importanța acestei modificări. Mai departe, voi atrage atenția asupra lipsei infrastructurii, echipamentelor de lucru, materialelor de lucru, necesare pentru desfășurarea activității într-un loc de muncă unde minerii și energeticienii să se simtă în siguranță“.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*