Acasa / Economic / Bani de la CEO pentru peste 160 de localnici din Roșia de Amaradia

Bani de la CEO pentru peste 160 de localnici din Roșia de Amaradia

Peste 160 de cetățeni din comuna Roșia de Amaradia vor primi în această săptămână sume de bani de la Complexul Energetic Oltenia, cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei, reprezentând uzufruct pentru terenurile ocupate. Banii sunt acordați doar pentru un singur an, mai fiind nevoie de efectuarea plăților pentru alți doi ani. „Sunt 162 de cetățeni, proprietari a terenurilor care au fost închiriate Complexului Energetic Oltenia în vederea desfășurării de activități miniere. Terenurile nu sunt redate în prezent circuitului agricol, iar cetățenii negociază an de an uzufructul. Sumele diferă de la proprietate la proprietate, în funcție și de natura culturilor. Sunt cetățeni care primesc în jur de 1.000 de lei și sunt alți cetățeni care primesc și 3.00 de lei“, a spus Liviu Cotojman, primar al comunei Roșia de Amaradia.

Restanțe pe trei ani ani

Primarul comunei Roșia de Amaradia a fost contactat de reprezentanții Complexului Energetic Oltenia, care i-au transmis că banii urmează să fie distribuiți cetățenilor în data de joi, 9 mai. „O echipă de la CEO va ajunge pe raza localității și va distribui sumele. Terenurile au fost puse la dispoziția Complexului cu ani în urmă pentru desfășurarea de activități miniere în baza unor tranzacții. S-a stabilit ca CEO să negocieze an de an cu cetățenii acordarea unor sume, în funcție de producției, până la redarea terenurilor în circuitul agricol. Este vorba de uzufruct pentru unul dintre cei trei ani, urmând să înceapă negocierile și pentru al doilea an de restanță“.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*