spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomic"Beţe-n roate", la CE Oltenia

    „Beţe-n roate”, la CE Oltenia

    Conducerea CE Oltenia nu cedează sub nicio formă şi rămâne fermă pe poziţii! Şeful Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, a accentuat din nou faptul că minerii de la Berbeşti intră în şomaj tehnic de luni! Anunţul a creat tensiune în judeţul de la graniţă, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, declarând că se zbate pentru înfiinţarea Complexului Energetic Vâlcea.

    Conform ziarului „Viaţa Vâlcii”, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a dat un comunicat de presă în care infirmă şomajul tehnic la Berbeşti, acesta precizând în plus că în urma discuţiilor purtate cu premierul Ponta, vicepremierul Dragnea şi ministrul Economiei, Constantin Niţă s-ar fi stabilit un grafic de reeşalonare a datoriei de peste 170 de milioane de lei, pe care CET Govora o are de plată către CE Oltenia. În plus, şeful din Vâlcea, Ion Cîlea, dă asigurări şi susţine că se va lupta pentru apariţia Complexului Energetic Vâlcea, alcătuit din CET Govora şi UMC Berbeşti.

    Medinţu: “nu vom da cărbune!”

    Din CE Oltenia, şeful Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, a declarat că sunt puţine speranţe ca uzina de termoficare CET Govora să înceapă să plătească, până luni, din datoriile pe care le are către Complexul Oltenia. Şeful din CEO afirmă că s-au mai făcut grafice de eşalonare, numai că acestea nu s-au respectat chiar din ziua următoare întocmirii. „S-au mai făcut grafice, dar toate au căzut! Important este faptul că nu dau banii şi vor fi trimişi în şomaj angajaţii. Eu am puţine speranţe că vor da banii! La Berbeşti va înceta activitatea din 14 iulie, ei s-au obişnuit să primească cărbune fără să plătească, iar acest lucru nu se mai poate”, a declarat Aurel Medinţu. Conducerea companiei susţine ferm prin şeful Diviziei Energetice că nu se va renunţa la externalizarea Carierei Berbeşti, în ciuda avizului negativ primit de la Ministerul Justiţiei. „Declarativ cei de la Vâlcea spun că vor Cariera Berbeşti, dar senzaţia noastră este că ei sunt cei care pun beţe în roate. Probabil este o strategie, pentru că este mai bun cărbunele gratis”, a mai spus directorul Diviziei Energie, Aurel Medinţu. Acesta a mai spus că nu se va renunţa la externalizarea UMC Berbeşti, şi asta ca urmare a faptului că trebuie protejat CE Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: