spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicBorza respinge extinderea CEO

    Borza respinge extinderea CEO

    Administratorul judiciar de la Hidroelectrica, Remus Borza, a respins informaţiile potrivit cărora CE Oltenia ar putea să preia o parte din compania hidro.

    Informaţia a apărut pe Hotnews.ro, în material precizându-se că Hidroelectrica va organiza în următoarea perioadă licitaţii internaţionale, în vederea vânzării celor 163 de microhidrocentrale. Conform Hotnews, Borza crede că prin vânzarea microhidrocentralelor se va obţine suma de circa 200 de milioane de euro. Prin aceste declaraţii, Borza a respins ideea de preluare a unei părţi din Hidroelectrica, de către CE Oltenia. Mai mult, administratorul judiciar a mai spus că „acest lucru nu se va întâmpla cât timp voi fi administrator judiciar la Hidroelectrica”. La ora actuală, microhidrocentralele aflate în subordinea Hidroelectrica necesită cheltuieli de exploatare de circa 38 de milioane de euro. La conferinţa de presă de săptămâna trecută, managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel declara că nu este normal ca între unităţile ce furnizează energie termo şi hidro să existe rivalitate pe piaţă. În atare condiţii, Ciurel anunţa că sfârşitul lunii februarie va fi termenul limită până la care oficialii vor decide pe baza proiectului de lege iniţiat dacă se va desprinde o parte din Hidroelectrica şi se va alipi la CE Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: