spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEconomicBoza şi Ciobotărică, principalii actori în rezolvarea problemei salariilor! Decizia este luată

    Boza şi Ciobotărică, principalii actori în rezolvarea problemei salariilor! Decizia este luată

    În timp ce minerii şi energeticienii lucrează pe brânci pentru asigurarea energiei în Sistemul Energetic Naţional, directorii caută soluţii pentru ca angajaţii să îşi primească salariile întregi. Soluţia a fost găsită, iar surse din cadrul societăţii spun că salariaţii nu trebuie să aibă această grijă, pentru că îşi vor rimi toţi banii. Lichidările pe luna decembrie trebuie date în această săptămână.

    Sorin BozaDecizia adoptării unei soluţii va fi luată de directoratul CEO, dar principalii decidenţi sunt directorul general Sorin Boza şi Directorul Financiar, Laurenţiu Ciobotărică. Săptămâna trecută a avut loc o discuţie a liderilor de sindicat, atât cu Consiliul de Supraveghere, cât şi cu directorii şi li s-a spus că nu vor fi probleme cu salariile.

    Soluţiile au fost deja găsite şi se pare că nu va fi afectat nici bugetul pentru anul 2017. În luna martie actualul Contract Colectiv de Muncă va expira, iar la începutul lui Februarie vor începe negocierile pentru CCM. Interesant de văzut va fi cum se vor prezenta la negocieri, liderii de sindicat care au fost de partea lui Laurenţiu Ciurel, iar în momentul în care a tăiat primele şi salarii au fost de acord, pentru că Ciurel îi ameninţa cu insolvenţa. Aceeaşi lideri de sindicat, acum cu o nouă conducere, nu mai înţeleg situaţia societăţii şi ameninţă cu greva generală.

    S-a ajuns la această problemă a salariilor deoarece nu au fost făcute cele 2000 de concedieri anunţate, ci numai 802, iar restul de bani pentru ceilalţi 1200 de oameni care ar fi trebuit disponibilizaţi, au rămas în fondul pentru concedieri. În urma unei rectificări bugetare, ar fi trebuit ca aceşti bani, 12 milioane de lei, să treacă la fondul de salarii. Guvernul a aprobat în luna decembrie, o hotărâre prin care a fost reactualizat planul de disponibilizări la 802. Hotărârea de Guvern a venit destul de târziu, deoarece AGA Complexului Energetic Oltenia, adică exact acţionarii, au refuzat să ia în discuţie rectificarea timp de două luni.

    ciobotaricaDe vină pentru situaţie este şi fostul director Ionel Ilie, care a refuzat să ducă la bun sfârşit planul de disponibilizare pus pe masa Ministerului Energiei de Laurenţiu Ciobotărică, dar nici nu a făcut nimic pentru a prezenta propriile planuri pentru CEO. Deşi situaţia CEO s-a mai îmbunătăţit, anul 2017 se anunţă unul foarte greu şi cu concedieri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: